Nu exista cobai la Spitalul de neuropsihiatrie din Oradea

Data publicării: 11-12-2008

Directorul Spitalului de Neuropsihiatrie din Oradea, dr. Gheorghe Oros, a declarat ca studiile clinice care se efectueaza in spital sunt absolut legale, iar raportul din anul 2006 al comisiei de la Consiliul Europei ar fi fost, dupa cunostintele sale, pozitiv, motiv pentru care considera ca recentele critici ar putea fi 'o reactie la adresa spitalului' din partea unor factori locali actuali, deoarece conducerea institutiei s-a opus unificarii spitalelor din Oradea.
'Eu sunt surprins ca apare acum o asemenea stire, in loc sa apara ca am fost laudati, cel putin eu asa am vazut in raportul Guvernului. Daca era ceva in neregula, din 2006, eram sesizati pana acum. Vad ca apare acum, cand e agitatia asta cu spitalul si unificarea spitalelor din Oradea', a declarat, joi, pentru AGERPRES directorul Gheorghe Oros.
Medicul a reamintit ca, intr-adevar, au fost vizitati in anul 2006 de o comisie de sase persoane de la Comitetul Antitortura al Consiliului Europei, care a constatat, privind baza materiala, ca spitalul oradean are conditii mai bune decat in alte spitale din tara, personal insuficient la sectia de psihiatrie, iar la tratament a existat doar o observatie legata de tratamentul electroconvulsiv, care se face in toata lumea cand terapia medicamentoasa nu da rezultate.
In raportul inaintat Guvernului, spune medicul, nu se face nici o referire la studii clinice, deoarece nu exista asemenea sectii de bolnavi cronici care sa fie in experiment.
'Avem si noi aici trei femei cronice, 'de suflet', care nu au intrat niciodata in program de cercetare. Doua sunt de la Cadea, iar Marika mai face curatenie in biserica spitalului si nu vor sa plece de la noi', a spus medicul.
In unitatea pe care o conduce se fac, intr-adevar, studii clinice, coordonate de patru medici-investigatori, care, fiecare, conduce cate o echipa de medici ce studiaza efectele cate unui medicament aflat deja pe piata si avizat de minister.
Studiile clinice se desfasoara in baza autorizatiei emise de Ministerul Sanatatii Publice, cu respectarea legislatiei in vigoare, nu sunt ceva nou, se fac in toate spitalele.
'Cercetarea clinica se face in baza legii, acesta este primul lucru verificat de orice monitor care vine in control, lunar, cel putin unul. Un studiu clinic, in afara legii, este puscarie curata. Categoric nu exista asa ceva', a precizat dr. Oros.
Consiliul Europei si-a exprimat, miercuri, intr-un raport publicat la Strasbourg, "intensa preocupare" fata de administrarea medicamentelor psihotrope pentru teste terapeutice intr-un spital psihiatric romanesc ai carui pacienti nu erau informati despre aceasta.
Documentul difuzat la Strasbourg, cu consimtamantul Romaniei, mentioneaza ca, in cursul unei vizite, in iunie 2006, experti ai Comitetului Antitortura (CPT) din cadrul Consiliului Europei au descoperit la Spitalul psihiatric din Oradea ca programe de cercetare biomedicala (testari de medicamente psihotrope) erau efectuate pe pacienti si pe indivizi considerati cazuri sociale, fara ca acestia sa fi fost informati cu adevarat.
Intr-un pavilion al acestui spital, trei bolnavi psihici si doi barbati care nu erau bolnavi, dar care sufereau de o inapoiere mentala medie, descrise drept "cazuri sociale cronice", semnasera un document prin care consimteau sa se supuna acestui experiment. Dar ei erau convinsi ca li se administreaza "medicamente speciale din strainatate", superioare "medicamentelor comune din Romania", indica raportul publicat la Strasbourg.
Directorul spitalului nu avea nicio informatie despre protocolul in curs de derulare si nu stia nici macar daca a primit aprobarea - obligatorie - a unui comitet de etica.
Acesti cobai terapeutici faceau parte dintr-un grup de 11 persoane (sapte barbati si patru femei) internate in mod "voluntar" in acest spital drept "cazuri sociale", fara sa figureze pe listele pacientilor. Ei executau acolo lucrari marunte si cativa dintre ei nu erau autorizati sa iasa singuri din spital, potrivit Comitetului Antitortura (CRT)P, care isi exprima ingrijorarea cu privire la statutul juridic al acestor pacienti/rezidenti.
Sursa: Agerpres, 11-12-2008, Vizualizari 424
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.