Numărul persoanelor cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 40 de ani ajungând la 420 de milioane, potrivit OMS

Data publicării: 15-11-2019

Excesul de greutate, lipsa activităţilor fizice şi creşterea demografică au făcut ca numărul persoanelor care suferă de diabet să crească de patru ori în ultimele patru decenii, ajungând la 420 de milioane, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează joi EFE.

"Diabetul a devenit o mare problemă de sănătate publică. Din 1980, numărul persoanelor cu diabet nu a încetat să crească", a declarat Gojka Roglic, responsabil al programului OMS pentru controlul diabetului, la conferinţa de presă prilejuită de Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului, marcată pe 14 noiembrie.

Roglic a subliniat că, deşi majoritatea persoanelor cu diabet sunt adulţi, problema obezităţii şi a alimentaţiei necorespunzătoare face ca această boală să apară la categorii de vârstă tot mai tinere. Diabetul a devenit cea de-a 7-a cauză de deces în lume, potrivit OMS, care subliniază o creştere mai accelerată în ţările cu venituri medii şi mici, unde prevalenţa acestei boli este mai mare decât în ţările bogate.

Diabetul este numele dat mai multor boli metabolice şi endocrine. Cele două tipuri de diabet zaharat sunt: tipul 1, caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, şi tipul 2, caracterizat prin prezenţa unei cantităţi mai mari de insulină decât în mod normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive sau printr-o cantitate mai mică faţă de normal, fără însă a lipsi cu desăvârşire. La rândul său, insulina este un hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism.

Cele mai multe dintre aceste cazuri sunt reprezentate de diabetul de tip 2, care poate fi în mare măsură prevenit prin activitatea fizică regulată, o dietă sănătoasă şi echilibrată şi promovarea unui mediu sănătos de viaţă. Printre semnalele de alarmă care pot indica diabetul se numără senzaţia frecventă de sete, vederea înceţoşată, vindecarea cu dificultate a rănilor, urinarea frecventă şi abundentă, starea permanentă de oboseală şi chiar extenuare.

Schimbările în modul de viaţă al populaţiei - alimentaţie nesănătoasă, sedentarism etc. - din ultimele decenii au dus la majorarea de patru ori a numărului persoanelor afectate de diabet, din anul 1980 şi până acum, astfel că la ora actuală aproape 9% din populaţia adultă a lumii suferă de această boală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De aceea, combaterea afecţiunii este una din priorităţile de pe agenda instituţiilor internaţionale, ţinta fiind ca, până în anul 2025, să se stopeze creşterea numărului cazurilor de diabet şi obezitate din întreaga lume.
Sursa: Agerpres, 15-11-2019, Vizualizari 47
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.