O echipă de cercetători a elaborat prima clasificare a crizelor de epilepsie cu ajutorul unui model matematic

Data publicării: 23-07-2020

Doi cercetători din Marsilia, Franţa, în colaborare cu un neurolog de la Universitatea din Michigan, Statele Unite, au elaborat prima clasificare ştiinţifică a crizelor de epilepsie, cu ajutorul unui model matematic, au anunţat aceştia marţi într-un comunicat, potrivit AFP.

''De vreo sută de ani încercăm să clasificăm acest tip de crize'', a explicat pentru AFP Christophe Bernard, director de cercetare în cadrul Inserm (Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale) din Marsilia, coautor al cercetării alături de Viktor Jirsa, directorul Institutului de neuroştiinţa sistemelor din cadrul Inserm, şi de William Stacey, de la Departamentul de Neurologie al Universităţii din Michigan.

Până în acest moment, crizele de epilepsie erau clasificate într-o manieră empirică, în funcţie de simptomele fizice ale pacienţilor. Cercetările conduse de aceşti trei cercetători, timp de şase ani, au determinat un ''model matematic universal'', care permite înţelegerea dinamicii crizelor, bazat pe modalitatea în care electroencefalogramele (EEG) efectuate pacienţilor se schimbă atunci când o criză se declanşează sau încetează.

Această metodă, denumită şi ''taxonomia dinamicii crizelor'', a permis determinarea a patru feluri de debut ale unei crize şi a patru feluri de finalizare, respectiv a 16 tipuri de crize de epilepsie în total. Acest model a fost construit după analiza a mii de crize cu ajutorul EEG-urilor pacienţilor din şapte centre diferite, de pe cinci continente, în special din Melbourne (Australia), Kyoto (Japonia) şi Fribourg (Germania).

''Clasificarea precedentă permite aflarea momentului şi locului când survine o criză, asemenea unei fotografii care arată ora şi momentul în care o maşină trece pe un traseu'', precizează Christophe Bernard. ''Odată cu taxonomia, un clinician va putea prezice evoluţia crizelor în diferite condiţii, aşa cum o taxonomie a maşinilor permite aflarea vitezei cu care rulează un vehicul în momentul trecerii sale, ceea ce permite diferenţierea unei berline de o maşină sport''.

Cu ajutorul tehnologiei creierului virtual, pe care o utilizăm la Marsilia, modelul nostru va permite o predicţie mai precisă cu privire la modalitatea de tratare a fiecărui pacient'', speră Christophe Bernard: ''Ştim, spre exemplu, că anumite crize de epilepsie pot fi oprite prin stimulare cerebrală profundă (prin implantarea unor electrozi în anumite zone ale creierului, n.red.) ca în cazul bolnavilor de Parkinson''.

Publicată marţi în revista ştiinţifică eLife, această clasificare va fi trimisă către Liga internaţională împotriva epilepsiei pentru a fi adoptată oficial, a explicat Christophe Bernard pentru AFP.
Sursa: Agerpres, 23-07-2020, Vizualizari 49
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.