O infecţie cu virusul Dengue poate proteja împotriva Zika, potrivit cercetătorilor

Data publicării: 08-02-2019

Un grup de cercetători americani a determinat că o infecţie anterioară cu virusul Dengue reduce riscul contractării virusului Zika, potrivit unui studiu publicat joi de revista de specialitate Science şi citat de EFE.

O echipă condusă de Universitatea din Pittsburg a analizat evoluţia a 1.500 de persoane care trăiau în apropierea epicentrului focarului de Zika din 2015 în Brazilia şi a descoperit că o imunizare în faţa Dengue presupunea un risc mai mic ca o persoană să contracteze Zika.

Descoperirea se bazează pe colectarea datelor privind sănătatea locuitorilor din cartierele mărginaşe din Salvador, un oraş din nord-estul Braziliei. Participanţii la studiu au donat probe de sânge, înainte şi după epidemia de Zika.

Mostrele colectate în octombrie 2014 şi în martie 2015 au fost aproape toate negative la Zika, însă în octombrie 2015 aproximativ 63 % dintre acesta au relevat o infecţie cu această boală.

Testul a studiat nivelul de anticorpi pe care participanţii la studiu îl aveau împotriva virusului Dengue.

Cercetătorii au descoperit că fiecare dublare a nivelului de anticorpi împotriva Dengue corespundea unei reduceri cu 9 % a riscului de a contracta Zika.

"Acest lucru înseamnă că unii anticorpi oferă o protecţie încrucişată împotriva Zika", a declarat autorul studiului, Ernesto Marqués, de la Universitatea din Pittsburg.

Expertul a declarat că se va realiza şi un alt studiu pentru "a evalua dacă noile vaccinuri împotriva Dengue sunt utile pentru a preveni Zika".

Potrivit lui, aceste teste îi vor ajuta pe medici să determine dacă vaccinarea femeilor împotriva virusului Dengue le poate proteja de Zika în timpul sarcinii.
Sursa: Agerpres, 08-02-2019, Vizualizari 202
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.