O universitate din Japonia anunţă primul transplant de celule stem iPS pentru a trata boala Parkinson

Data publicării: 11-11-2018

O universitate din Japonia a anunţat vineri că a realizat primul transplant de celule stem pluripotente induse (iPS) pentru a trata boala Parkinson, relatează EFE.

Transplantul, primul la nivel mondial de acest tip pentru tratarea bolii Parkinson, a fost realizat luna trecută la un spital al Universităţii din Kyoto, potrivit centrului de învăţâmânt.

Receptorul a fost un pacient de circa 50 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care va fi supus unor examinări periodice timp de doi ani pentru a evita o eventuală respingere.

"Am realizat o trepanaţie în partea stângă a craniului (pacientului) şi am transplantat 2,4 milioane de celule", a declarat presei chirurgul Takayuki Kikuchi, de la Universitatea din Kyoto.

Celulele utilizate au fost create pe baza unor celule stem iPS provenite de la donatori, care beneficiază de un anumit tip de imunitate şi care îi ajută să fie mai puţin predispuşi la respingerea transplanturilor.

Boala Parkinson, care implică o degenerare a neuronilor, nu are încă vindecare. Doar în Japonia se estimează că există 160.000 de persoane cu tulburări neurologice progresive.

La 29 martie 2017, cercetători de la Centrul Medical General din Kobe (vestul Japoniei) au anunţat primul transplant chirurgical de celule stem iPS în retina unui pacient.
Sursa: Agerpres, 11-11-2018, Vizualizari 184
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.