Oamenii au devenit mai îngrijoraţi de prăpastia dintre bogaţi şi săraci în timpul pandemiei de coronavirus (raport)

Data publicării: 23-02-2021

Oamenii, în special tinerii, au devenit mai îngrijoraţi de prăpastia dintre bogaţi şi săraci în timpul pandemiei de coronavirus, relevă autorii unui nou studiu global prezentat marţi, care fac apel la guverne să ia măsuri pentru a corecta această diferenţă, potrivit Reuters.

Peste 8.700 de persoane din 24 de ţări au fost chestionate la începutul şi la sfârşitul lui 2020 de către agenţia de cercetare a pieţei Glocalities. Studiul relevă că un număr tot mai mare de respondenţi consideră că diferenţele între venituri ar trebui reduse.

În contextul în care pandemia de coronavirus a afectat puternic economia anul trecut, sondajul arată o majorare de zece puncte procentuale a cotei celor care spun că un loc de muncă mulţumitor şi creşterea economică sunt cele mai importante mijloace pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii.

Pandemia "a lovit oamenii din plin şi i-a făcut să îşi dea seama că lucrurile nu merg cum trebuie", a afirmat Ronald Inglehart, unul dintre autorii principali ai studiului.

"Avem nevoie de intervenţia guvernului pe o scară mai largă. Nu vrem o economie controlată de stat, dar unele resurse trebuie realocate pentru a echilibra această direcţie puternică", a declarat el.

Politicile care vor crea "locuri de muncă bine plătite" în domenii precum îngrijirea copilului, protecţia mediului şi infrastructură vor ajuta la reducerea frustrării în legătură cu inegalitatea de venituri, a adăugat Inglehart.

Tinerii sunt în mod special îngrijoraţi în legătură cu diferenţele de venituri, mai arată studiul.

O treime dintre respondenţii cu vârste între 18 şi 34 de ani au spus la sfârşitul anului trecut că sunt mai îngrijoraţi de inegalităţile de venituri decât de şomaj sau de problemele economiei, în creştere faţă de procentul de 29% de la începutul lui 2020, înainte de răspândirea la nivel mondial a pandemiei de coronavirus.

Conform celor mai recente estimări ale Fondului Monetar Internaţional, scăderea economiei globale a fost de 3,5% anul trecut, iar numeroase studii au arătat cum criza sanitară mondială a amplificat inegalităţile economice.

Din cauza pandemiei, numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie s-a dublat şi a ajuns la peste 500 de milioane, conform unui raport prezentat luna trecută de organizaţia de caritate Oxfam.

În paralel, averea adunată a miliardarilor lumii a crescut cu 3.900 de miliarde de dolari din martie până în decembrie 2020 şi a ajuns la 11.950 de miliarde de dolari, conform raportului.
Sursa: Agerpres, 23-02-2021, Vizualizari 98
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.