Oamenii obișnuiesc să atribuie trăsături de personalitate conform formei corpului (studiu)

©

Autor:

Oamenii obișnuiesc să atribuie trăsături de personalitate conform formei corpului (studiu)

Un studiu publicat recent în revista științifică Psychological Science a arătat că prima impresie poate fi influențată, pe lângă forma feței sau lipsa sau prezența zâmbetului, și de forma corpului. (1, 7)
Stereotipurile există iar cercetătorii de la University of Texas din Dallas au realizat 140 de modele realiste de corpuri (70 bărbați și 70 femei), voluntarii trebuind să asocieze corpurilor cuvinte care vizează personalitate; au avut de ales între trăsături pozitive (precum entuziast, extrovertit, dominant, etc) și trăsături negative (tăcut, timid, rezervat, etc).

Voluntarii au văzut modelele corporale și au trebuit să asocieze unul sau mai multe dintre cele 30 trăsături de personalitate care apăreau pe ecran.

Oamenii de știință au vrut să afle dacă voluntarii asociau anumite trăsături de personalitate cu forma corpului.

Rezultatele au arătat că persoanele supraponderale erau asociate cu trăsături precum „leneș” sau „nepăsător”; corpurile slabe, pe de altă parte erau catalogate drept „încrezătoare” și „entuziaste”. Mai mult, participanții la studiu asociau formele clasice feminine (forma de pară) și formele clasice masculine (de exemplu, umerii lați) cu trăsături de personalitate „active” precum „arțăgos”, „extrovertit” sau „irascibil”. Formele corporale masculine și feminine cu forme rectangulare au fost legate de trăsături de personalitate ca „de încredere”, „timid” sau „cald”. (1)

Tendința de a asocia anumite trăsături de personalitate formelor corporale este una universală, spun cercetătorii implicați în studiu, însă pot exista mici variații care țin de cultură, etnie și vârstă.

Anterior au apărut și alte studii legate de prima impresie, deși niciunul până acum nu analizase relația dintre forma corpului și personalitate. (8)

De exemplu, bărbații cu sprâncene subțiri și bărbie ușor ascuțită par de încredere. Ochii și privirea (dacă persoana te privește în ochi) sunt asociate cu persoanele inteligente. (2, 3)

Un alt studiu a arătat că bărbații rași pe cap sunt considerați mai dominanți decât cei care au păr, iar bărbații care arată bine în costum (care poartă un costum ajustat la croitor) sunt priviți ca și cum ar avea succes. (4, 5)

În fine, un cuvânt greu s-ar putea să îl aibă și felul în care mergi. Potrivit unui studiu de la Durham University. Persoanele care mergeau fără griji erau considerați „extrovertiți” și „îndrăzneți” în timp ce aceia care mergeau încet, cu capul plecat erau considerați „nevrotici”. (6)

Sursa: News Medical


Data actualizare: 13-11-2018 | creare: 13-11-2018 | Vizite: 339
Bibliografie
1. People infer personality traits by looking at body shape. https://www.news-medical.net/news/20181101/People-infer-personality-traits-by-looking-at-body-shape.aspx
2. Visual adaptation to masculine and feminine faces influences generalized preferences and perceptions of trustworthiness. https://www.wellingresearchlab.com/uploads/1/3/5/7/13572010/buckingham_2006.pdf
3. Appearing smart: the impression management of intelligence, person perception accuracy, and behavior in social interaction. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17312315
4. Shorn Scalps and Perceptions of Male Dominance. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1948550612449490
5. The influence of clothing on first impressions: Rapid and positive responses to minor changes in male attire. https://www.emeraldinsight.com/doi/abs/10.1108/13612021311305128
6. First impressions: Gait cues drive reliable trait judgements. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0010027712001102
7. Facial First Impressions of Partner Preference Traits. https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/1948550617732388
8. The Powerful Link Between Appearance and Personality. https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-superhuman-mind/201709/the-powerful-link-between-appearance-and-personality
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.