Obiceiul de a fi pretențios la mâncare în copilărie persistă la vârsta adultă

©

Autor:

Obiceiul de a fi pretențios la mâncare în copilărie persistă la vârsta adultă
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Maastricht arată că existența unor obiceiuri alimentare incorecte în decursul copilăriei poate persista până la vârsta adultă, afectând astfel alegerile nutriționale ale oamenilor. Conform oamenilor de știință, copiii pretențioși la mâncare riscă o împiedicare a obținerii unei nutriții bune, întrucât această perioadă definește corectitudinea creșterii în greutate și a dezvoltării sistemului imunitar, cu impact ulterior asupra riscului de dezvoltare a unor afecțiuni cronice.
Autorii explică faptul că acest comportament alimentar se definește prin refuzarea consumului unor anumite alimente, consumul exclusiv al celor cu care copilul a fost obișnuit, evitarea încercării unor noi alimente sau resimțirea unor grade scăzute de plăcere în cadrul consumului mâncării. Acesta se manifestă în special prin reducerea consumului de fructe, legume și cereale, însă și al aportului global de proteine, gustările fiind mai frecvent întâlnite în alimentația acestor copii decât la cei care mănâncă normal.

Mai mult, specialiștii evidențiază deficitele de minerale și vitamine ce pot rezulta din aceste comportamente alimentare nesănătoase, care pot duce la constipație, însă sugerează faptul că, deși aproximativ un sfert din copiii cu vârsta de doi ani la nivel global sunt pretențioși la mâncare, statisticile arată că numărul lor se înjumătățește la vârsta de șase ani. Cu toate acestea, majoritatea copiilor care rămân pretențioși la mâncare după acest prag temporar sunt considerați persistenți, întrucât obiceiurile de acest tip sunt continuate până în viața adultă.

Eșantionul de studiu a fost compus din aproximativ 800 de participanți, dintre care peste 60% prezentau nivele de educație superioare, iar 90% erau de naționalitate olandeză. Persoanele care au luat parte la studiu au primit chestionare menite să evalueze comportamentele alimentare ale lor, pe baza cărora s-au realizat scoruri ce au reprezentat cât de pretențioși sunt la mâncare. Astfel, rezultatele analizei au arătat că, la vârsta de 4-5 ani, media acestui scor a fost de 2,24, cu cel mai mare nivel de 2,85.

Consumul de alimente prăjite a înregistrat scorurile cele mai mici, cu o medie de o zi pe săptămână în care acestea erau consumate, în timp ce legumele gătite au fost consumate, în medie, de cel puțin cinci ori pe săptămână. Cu toate acestea, consumul de gustări a înregistrat frecvențe alarmante, întrucât media de consum raportată la cantitatea uzuală a fost echivalentă cu opt zile pe săptămână.

sursa: News Medical
foto: kwanchai.c / Shutterstock

Data actualizare: 04-07-2023 | creare: 04-07-2023 | Vizite: 324
Bibliografie
Childhood picky eating habits persist into adulthood, impacting dietary choices, link: https://www.news-medical.net/news/20230629/Childhood-picky-eating-habits-persist-into-adulthood-impacting-dietary-choices.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un nou studiu pe gemeni constată că mofturile alimentare sunt în mare măsură determinate de factori genetici
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum