Olt: 18 noi cazuri de gripă, confirmate în judeţ; infecţiile respiratorii acute, în creştere cu peste 35%

Data publicării: 14-02-2018

Prezenţa virusului gripal a fost confirmată la 18 pacienţi care s-au prezentat la spital săptămâna trecută cu simptome ale bolii, iar frecvenţa îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii acute (ARI) a fost în creştere cu peste 35 % săptămâna trecută faţă de media ultimelor trei săptămâni, anunţă Direcţia de Sănătate (DSP) Olt.

Potrivit unui comunicat de presă al DSP Olt, remis marţi AGERPRES, săptămâna trecută numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a ajuns la 2.000, cel mai crescut din acest sezon rece, iar numărul pacienţilor cu pneumonie a fost de 986, aproape de două ori mai mare faţă de săptămâna 29 ianuarie - 4 februarie.

Au necesitat internare 91 de bolnavi cu infecţii respiratorii acute şi 110 dintre bolnavii cu pneumonie.

În ce priveşte cazurile de gripă, toţi cei 18 pacienţi la care a fost confirmată prezenţa virusului sunt persoane nevaccinate antigripal în sezonul rece 2017/2018. Trei dintre bolnavii cu gripă s-au prezentat la Spitalul Caracal şi 15 bolnavi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina. Ei prezentau febră, astenie, cefalee, tuse, rinită, coriză, stare generală alterată, debut brusc. În 15 dintre cazuri a fost confirmată virusului gripal tip B şi la trei cazuri virusul gripal tip A.

De la începutul anului şi până în prezent au fost confirmate în judeţ 35 de cazuri de gripă.

Din cele aproape 18.000 de doze de vaccin antigripal repartizate în judeţ de Ministerul Sănătăţii au fost utilizate 16.823 de doze.

În contextul creşterii îmbolnăvirilor cu gripă şi infecţii respiratorii acute, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au fost restricţionate vizitele la pacienţi în majoritatea secţiilor, iar la Pediatrie, Neonatologie, Boli Infecţioase, Terapie Intensivă şi Oncologie accesul vizitatorilor a fost interzis.
Sursa: Agerpres, 14-02-2018, Vizualizari 204
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.