Partajarea fotografiilor copiilor pe rețelele sociale, asociată cu parentingul permisiv, prezintă o serie de riscuri

©

Autor:

Partajarea fotografiilor copiilor pe rețelele sociale, asociată cu parentingul permisiv, prezintă o serie de riscuri
Părinții care distribuie în mod frecvent imagini cu copiii lor pe rețelele de socializare tind să aibă stiluri parentale mai permisive și încrezătoare și să le permită copiilor să folosească rețelele sociale la vârste mai fragede, potrivit unui nou studiu. De asemenea, studiul arată că părinții nu văd partajarea unui conținut cu copilul lor mult prea diferit de partajarea obișnuită a fotografiilor cu ei înșiși. Autorii atrag însă atenția asupra faptului că partajarea postarilor în mod regulat pe rețelele sociale ridică probleme de confidențialitate și siguranță.
Echipa de cercetători a chestionat aproape 500 de părinți, utilizatori ai rețelelor sociale, cu copii în vârstă de până la 10 ani. Cercetătorii și-au propus să analizele ceea ce părinții consideră privat atunci când vine vorba de distribuirea în mediul online a unor informații cu privire la copiii lor sau fotografii cu aceștia și cum percep ei riscurile la care îi pot supune pe copii.

Comparativ cu studiile anterioare, care au evidențiat beneficiile semnificative ale partajării parentale, ce presupune partajarea fotografiilor copiilor lor, studiul actual dezvăluie că un astfel de comportament este asociat cu stiluri de parenting permisive. Un astfel de stil de creștere a copilului a fost legat de utilizarea problematică a internetului în rândul copiilor.

Studiul a constatat că majoritatea părinților intervievați s-au simțit confortabil să-și partajeze fotografiile sau să urmărească fotografiile cu copii altor cupluri de părinți pe rețelele sociale. Studiul ridică o serie de întrebări cu privire la confortul și intimitatea de care se pot bucura copiilor mici pe măsură ce încep să utilizeze rețelele sociale.

Descoperirile echipei de cercetare sugerează, de asemenea, că părinții nu fac o diferență puternică între partajarea parentală și partajarea generală a fotografiilor pe rețelele de socializare. În consecință, părinții ar putea subestima riscurile unice ale partajării în mediul online a fotografiilor copiilor lor.

sursa: News Medical
foto: Mary Jean Amon este profesor asistent la Școala de Modelare, Simulare și Training. Ea a lucrat la studiu privind modul în care părinții folosesc fotografiile copiilor lor pe rețelele sociale.

Data actualizare: 25-03-2022 | creare: 25-03-2022 | Vizite: 243
Bibliografie
Stress hormone cortisol decreases altruistic behavior in people with high mentalizing ability, link: https://www.news-medical.net/news/20220323/Stress-hormone-cortisol-decreases-altruistic-behavior-in-people-with-high-mentalizing-ability.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Prezența online a copiilor - potențiale riscuri nebănuite de către părinți
  • 1 din 5 adolescenți prezintă un somn deficitar din cauza rețelelor de socializare
  • Cum sunt afectați copiii de dependența de smartphone a părinților?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum