Particule de carbon negru, detectate în placenta femeilor însărcinate (studiu)

Data publicării: 18-09-2019

Un grup de cercetători belgieni a detectat particule de carbon negru în placenta unor femei însărcinate, expuse la poluarea atmosferică pe parcursul gravidităţii, potrivit unui studiu publicat marţi de revista Nature Communications, citat de EFE.

Studiul, condus de profesorul Tim Nawrot de la Universitatea Hasselt din Belgia, a cuprins un număr de 28 de gravide, care au fost monitorizate cu ajutorul unor aparate de imagistică de înaltă rezoluţie.

Experţii au detectat particule de carbon negru în placentele a cinci dintre aceste femei, care au născut prematur, în timp ce alte 23 au născut la finalul perioadei de gestaţie.

Zece dintre femeile expuse la un nivel mai ridicat de particule de carbon negru atmosferic (2,42 micrograme pe metru cub) în timpul sarcinii prezentau un grad mai mare de particule în placentă decât cele zece expuse la un nivel de poluare mai scăzut (0,63 micrograme pe metru cub).

Carbonul negru este un factor poluator care rezulta din arderea incompletă a combustibililor fosili, a biocombustibililor şi a biomasei (lemn, gunoi de animale etc). Este cel mai puternic aerosol care contribuie la încălzirea climei. Se ştie că are efecte dăunătoare asupra sarcinii fiind corelat cu naşterile premature sau cu o greutate sub medie a nou-născuţilor.

Cercetătorii au subliniat că este nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă acumularea de particule de carbon negru în ţesutul placentar poate ajunge la făt.

Ei au precizat însă că este obligatoriu să fie înţelese aceste riscuri pentru a spori atenţia asupra femeilor însărcinate care trăiesc în zonele cu poluare accentuată.
Sursa: Agerpres, 18-09-2019, Vizualizari 73
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.