Performanțele cognitive ale unei femei pot fi asociate cu severitatea simptomelor apărute la menopauză

©

Autor:

Performanțele cognitive ale unei femei pot fi asociate cu severitatea simptomelor apărute la menopauză
Severitatea simptomelor apărute pe fondul instalării menopauzei, în special a depresiei și disfuncției sexuale, este influențată în mod direct de performanțele cognitive ale unei femei, constată un studiu recent, care a implicat peste 400 de femei din SUA.
Deși menopauza este un fenomen natural, nu toate femeile din grupurile etnice o experimentează în același mod. Frecvența și severitatea simptomelor pot varia foarte mult de la o femeie la alta. Studiile anterioare au evaluat efectul acestor simptome asupra bunăstării fizice și psihice a unei femei. Studiul actual, publicat în revista Menopause, a evaluat efectul severității simptomelor menopauzei asupra performanței cognitive generale și a celor cinci domenii ale sale, inclusiv orientarea, înregistrarea, atenția, reamintirea și abilitățile lingvistice și vizuale.

Printre altele, cercetătorii au luat în considerare severitatea unor simptome comune ale menopauzei, cum ar fi disfuncția sexuală, simptomele vasomotorii (bufeurile), depresia și anxietatea. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că performanța cognitivă a femeilor este sensibilă la severitatea anumitor simptome ale menopauzei, în special depresia și disfuncția sexuală. În acest studiu special, nu a fost identificată nicio asociere între severitatea simptomelor vasomotorii și performanța cognitivă, deși alte studii au sugerat că există o astfel de asociere.

Studiul evidențiază efectul simptomelor menopauzei asupra funcționării cognitive și demonstrează o legătură între simptomele depresive severe și cele sexuale, în special, cu performanța cognitivă. Tulburările de dispoziție sunt frecvente în tranziția la menopauză și pot afecta memoria și funcționarea sexuală. „Constatările subliniază importanța evaluării femeilor pentru simptomele menopauzei și oferirea unui tratament adecvat, atunci când este indicat, inclusiv împotriva depresiei și a disfuncției sexuale.”, declară autorul studiului, Stephanie Faubion, director medical al Societății Nord-Americană de Menopauză.

sursa: News Medical

Data actualizare: 14-01-2022 | creare: 14-01-2022 | Vizite: 283
Bibliografie
Severity of menopause symptoms linked to a woman's cognitive performance, link: https://www.news-medical.net/news/20220112/Severity-of-menopause-symptoms-linked-to-a-womans-cognitive-performance.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Numărul de membrii dintr-o familie poate influenţa performanţa cognitivă mai târziu în viaţă
  • Ritmul groove îmbunătățește performanța cognitivă
  • Performanțele cognitive sunt afectate în mod semnificativ de scăderea cantității de sânge încărcat cu oxigen care ajunge la creier
  •