Persoanele care au contractat COVID-19 au un risc de două ori mai mare să dezvolte ulterior probleme respiratorii (studiu)

Data publicării: 25-05-2022

Persoanele care au contractat COVID-19 au un risc de două ori mai mare să dezvolte ulterior probleme respiratorii (studiu) Persoanele care au avut COVID-19 au un risc de două ori mai mare faţă de ceilalţi să dezvolte ulterior o embolie pulmonară sau probleme respiratorii, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane, publicat marţi, relatează AFP.

Acest studiu arată că în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsa între 18 şi 64 de ani care au contractat COVID-19, una din cinci suferă de simptome în urma infecţiei care îi pot fi atribuite. În rândul celor peste 65 de ani, această cifră se ridică la una din patru.

Aceasta proporţie corespunde rezultatelor studiilor anterioare care au estimat la circa 20 până la 30% numărul persoanelor care se confruntă cu simptome COVID-19 pe termen lung.

În total, apariţia a 26 de probleme de sănătate potenţial legate de COVID-19 a fost studiată de Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA, pornind de la o vastă bază de date din dosare medicale din Statele Unite.

Simptomele resimţite de pacienţii care au avut COVID-19 după infectare (peste 350.000 de persoane) au fost comparate cu cele ale pacienţilor care nu au avut coronavirus, pe o perioadă cuprinsă între martie 2020 şi noiembrie 2021.

"Foştii pacienţi cu COVID-19 au semnificativ mai multe riscuri decât cei din grupul de control să dezvolte afecţiuni care pot fi atribuite unei infecţii anterioare", a scris CDC.

Cele mai frecvente probleme de sănătate experimentate au fost simptomele respiratorii, precum şi durerile musculo-scheletice.

La persoanele peste 65 de ani, toate problemele de sănătate studiate au fost mai probabil să apară după o infecţie cu COVID-19. La adulţii sub 65 de ani, riscul a rămas neschimbat doar pentru câţiva (probleme de sănătate mintala, boli cerebrovasculare etc.)

Pentru ambele grupuri, riscul cel mai crescut a fost cel pentru simptomele respiratorii şi emboliile pulmonare - cheaguri de sânge care blochează o arteră pulmonară, ceea ce poate fi fatal.

"Evaluările de rutină ale patologiilor care apar după COVID-19 sunt cruciale pentru a le reduce incidenţa şi impactul, în special la persoanele de peste 65 de ani", a precizat CDC, care a atras atenţia că studiul nu a ţinut cont de statutul de vaccinare al pacienţilor şi a fost realizat înainte de apariţia variantelor aflate în prezent în circulaţie.
Sursa: Agerpres, 25-05-2022, Vizualizari 125
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.