Persoanele care trăiesc în zone de conflict sunt de cinci ori mai predispuse la anxietate şi depresie

Data publicării: 12-06-2019

Persoanele care trăiesc în ţări afectate de conflicte armate sunt de cinci ori mai expuse la anxietate sau depresie, potrivit unui studiu publicat miercuri de Universitatea din Queensland, Universitatea din Washington şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Xinhua.

Dr. Fiona J Charlson, cercetător la Universitatea din Queensland, a declarat că prin coroborarea studiilor existente ce vizează diferite zone de război noile rezultate au dezvăluit o imagine mult mai clară cu privire la amploarea problemei.

"Atunci când stabileşti răspunsul politic şi concepi serviciile de sănătate pentru aceste populaţii trebuie să cunoşti cu adevărat amploarea problemei", a spus Charlson.

"Ţinând cont de numărul mare al persoanelor care au nevoie de ajutor şi de necesitatea reducerii suferinţei este nevoie urgentă să se implementeze intervenţii accesibile de sănătate mintală pentru a rezolva această povară", a mai spus ea.

Potrivit acesteia, pe lângă trauma directă a violenţei, pentru multe persoane dificultatea de a trăi în această situaţie, dar şi perioada prelungită a conflictului, au un impact foarte mare asupra sănătăţii mintale.

"Sărăcia este endemică în timpul războaielor, iar acest lucru este intens asociat cu bolile mintale, pe care le putem observa reflectate în constatări", a spus ea.

"Există, de asemenea, un nivel de stres ridicat deoarece oamenii încearcă să-şi schimbe ritmul de viaţă obişnuit, căutând hrană şi încercând să obţină un venit în timpul conflictului", a adăugat dr. Fiona J Charlson.

Rezultatele studiului urmează să fie utilizate de OMS pentru a lua în considerare măsuri privind problemele de sănătate mintală în timpul crizelor umanitare.
Sursa: Agerpres, 12-06-2019, Vizualizari 84
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.