Persoanele nocturne îşi pot reeduca ceasul biologic în doar trei săptămâni (studiu)

Data publicarii: 10-06-2019

Persoanele active până la ore târzii îşi pot reeduca ceasul intern al organismului pentru a reduce impactul depresiei şi stresului provocate de acest stil de viaţă, conform unei cercetări conduse de oameni de ştiinţă britanici, citată luni de The Telegraph.

Indivizii ale căror ceasuri interne le dictează să meargă la culcare târziu în noapte sunt de obicei somnoroşi în timpul zilei, au o alimentaţie dezechilibrată şi sunt afectaţi de depresie şi stres. Însă cercetătorii au descoperit că devansarea somnului cu doar două ore are efecte de lungă durată.

Perturbările ritmului circadian sunt totodată asociate cu schimbările de dispoziţie, un risc mai mare de deces, declinul cognitiv şi scăderea performanţelor fizice.

Însă cercetători de la Universitatea din Birmingham şi Universitatea din Surrey au descoperit că în trei săptămâni persoanele nocturne se pot obişnui să meargă mai devreme la culcare fără ajutorul medicamentelor.

Alături de colegi de la Universitatea Monash din Australia, studiul lor a descoperit că, în medie, persoanele nocturne mergeau la culcare la ora 02:30 şi se trezeau la 10:15.

''Un somn întârziat vine în contradicţie cu zilele societale standard, ceea ce poate duce la o serie de efecte negative - de la somnolenţă în timpul zilei până la o stare mentală deficitară'', a declarat doctor Andrew Bagshaw de la Universitatea din Birmingham.

"Am vrut să aflăm dacă există lucruri simple pe care oamenii le pot face acasă pentru a rezolva această problemă. S-a dovedit a fi un succes, oamenii mergând la culcare şi trezindu-se, în medie, cu aproximativ două ore mai devreme decât înainte'', a explicat specialistul.

"Cel mai interesant, acest lucru a fost de asemenea asociat cu o îmbunătăţire a stării sănătăţii mintale şi a nivelului de somnolenţă perceput, ceea ce presupune un rezultat foarte bun pentru participanţi'', a explicat Bagshaw.

Cei douăzeci şi doi de participanţi la studiu aveau o stare bună de sănătate şi şi-au schimbat rutina de somn trezindu-se cu două-trei ore mai devreme de ora obişnuită şi crescând nivelul de lumină naturală dimineaţa. Totodată, ei au mers la culcare cu două-trei ore înainte de ora ''normală'', au redus expunerea la lumină în timpul serii, au mâncat micul dejun cât de curând posibil după trezire, au respectat zilnic ora la care luau micul dejun şi au cinat înainte de ora 19:00.

Rezultatele au demonstrat o îmbunătăţire a performanţelor cognitive şi fizice în timpul dimineţii, moment în care persoanele nocturne se simt de obicei cel mai obosite, dar şi a stării de sănătate mintală manifestată prin reducerea nivelurilor de stres şi depresie.

Studiul, publicat în Sleep Medicine, susţine că, spre deosebire de persoanele matinale, indivizii activi până târziu în noapte au mai mult de suferit în societate din cauza faptului că trebuie să facă un efort pentru a se adapta unui orar de muncă sau şcoală desincronizat cu tiparele preferate de ei.
Sursa: Agerpres, 10-06-2019, Vizualizari 92
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.