ROmedic Cabinete medicale Cluj Napoca Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Cluj Napoca
Psihoterapie pentru oricine își dorește să muncească cu sine!
 
Sunt Lavi Petrulă, psiholog clinician și psihoterapeut, format în școala de la Cluj-Napoca, preocupată de studiul tulburărilor obsesiv-compulsive, a traumei și a funcționării familiei, motiv pentru care după terminarea masteratului (Clinică și Psihoterapie) am început o supraspecializare în terapia sistemica (relațională) a familiei, cuplului și individului sub îndrumarea doamnei psih. dr. Eniko Skolko.
 
Lucrez cu precădere cu copii, adolescenți, femei aflate în situații de criză și familii. Mă preocup asiduu de bunăstarea emoțională și cognitivă a celor care-mi calcă pragul cabinetului, mă dedic tuturor celor care vor să muncească pentru a se îmbunătăți.
 
Înțeleg că fiecare face de fiecare dată, pentru sine ce poate mai bine în contextul, cu informațiile și abilitățile pe care le are, iar în această paradigmă nu există greșeală.
 
Vreau să aduc o schimbare cât o lungime de braț, pentru cine și-o dorește!

Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?

Atunci oferiți-ne o recomandare!
 
Programare