pH-metria esofagiană pe 24 de ore: scorul DeMeester și confirmarea bolii de reflux

Ce este pH-metria esofagiană

pH-metria esofagiană este o investigație care înregistrează aciditatea din interiorul esofagului pe parcursul unei zile întregi, în timp ce pacientul își desfășoară activitățile obișnuite și mănâncă normal. Ea măsoară cât de des și cât timp conținutul acid al stomacului urcă în esofag — definiția însăși a refluxului gastroesofagian, atunci când acesta devine patologic.^[1]

Obiectivitatea investigației

Avantajul major este obiectivitatea. Spre deosebire de simpla relatare a simptomelor, care pot fi înșelătoare, pH-metria oferă cifre concrete despre expunerea esofagului la acid. Din acest motiv, este considerată metoda de referință pentru cuantificarea refluxului acid. Ea este utilă mai ales pentru că boala de reflux nu se manifestă întotdeauna la fel: unele persoane au simptome intense cu un reflux modest, iar altele au un reflux important cu simptome reduse. O măsurătoare obiectivă ajută la depășirea acestei nepotriviri dintre simptome și realitatea fiziologică.

Cum funcționează: cateter sau capsulă

Există două modalități principale de a efectua investigația. Prima folosește un cateter foarte subțire, introdus prin nas până în esofag, prevăzut cu un senzor care măsoară pH-ul. Cateterul rămâne pe loc 24 de ore și este conectat la un mic aparat de înregistrare purtat de pacient.^[6]

Capsula fără fir

A doua metodă, mai modernă, folosește o capsulă fără fir, de dimensiunea unei mici pastile, care se fixează de peretele esofagului în timpul unei endoscopii. Capsula măsoară pH-ul și transmite datele fără fir către un receptor purtat la centură, de obicei timp de 48 de ore. Avantajul ei este confortul mai mare, fără cateterul nazal, iar perioada mai lungă de înregistrare poate crește acuratețea. Capsula se desprinde de regulă singură după câteva zile și este eliminată natural, fără a necesita o nouă procedură pentru îndepărtare, ceea ce o face o opțiune comodă pentru mulți pacienți.

Scorul DeMeester

Pentru a transforma datele brute într-un rezultat ușor de interpretat, se folosește adesea scorul DeMeester. Acesta este un scor compus, calculat din mai mulți parametri ai înregistrării — numărul episoadelor de reflux, durata lor, procentul de timp în care pH-ul scade sub valoarea de 4, atât în poziție verticală, cât și culcat.^[6]

Interpretarea rezultatelor

Un scor DeMeester peste aproximativ 14,7 este considerat anormal și indică reflux patologic. Valorile foarte mari, de exemplu peste 50, semnalează o expunere severă la acid, asociată cu o formă agresivă de boală, care poate necesita tratament prelungit sau o intervenție antireflux. Astfel, scorul nu doar confirmă diagnosticul, ci oferă și o măsură a severității. Trebuie spus că scorul DeMeester nu este singurul mod de a interpreta datele: ghidurile actuale pun accent și pe procentul total de timp în care esofagul este expus la acid, considerat de unii specialiști un indicator mai simplu și la fel de util. Indiferent de parametrul ales, ideea de fond rămâne aceeași — cuantificarea obiectivă a expunerii la acid.

Când se recomandă

pH-metria nu este necesară la toți pacienții cu simptome de reflux. La mulți dintre ei, diagnosticul se pune clinic, iar tratamentul de probă confirmă suspiciunea. Investigația devine utilă în situații specifice:^[2]

• simptome persistente, în ciuda tratamentului corect;
• endoscopie digestivă normală, dar simptome sugestive de reflux;
• înainte de o intervenție chirurgicală antireflux, pentru a confirma diagnosticul;
• simptome atipice — tuse cronică, dureri în piept fără cauză cardiacă, modificări ale vocii — la care se suspectează o legătură cu refluxul.

În aceste cazuri, pH-metria ajută la luarea unor decizii importante și evită, de exemplu, o operație efectuată fără o confirmare obiectivă a refluxului. Acest aspect este deosebit de important, pentru că o intervenție antireflux efectuată la o persoană la care simptomele nu sunt cauzate de fapt de reflux are șanse mici de reușită și o poate expune inutil la riscurile chirurgicale. Confirmarea prealabilă protejează pacientul de astfel de situații.

De ce contează oprirea medicamentelor

Un aspect esențial al pregătirii ține de medicamentele antiacide, în special inhibitorii de pompă de protoni. Pentru că aceste medicamente reduc tocmai aciditatea pe care testul o măsoară, ele trebuie de obicei oprite înainte de investigație, atunci când scopul este confirmarea refluxului la o persoană cu suspiciune scăzută.^[1]

De regulă, inhibitorii de pompă de protoni se opresc cu aproximativ o săptămână înainte, iar alte medicamente care influențează aciditatea sau motilitatea digestivă, cu câteva zile mai devreme, conform indicațiilor medicului. Există însă și situații în care testul se face în timpul tratamentului — de exemplu pentru a evalua de ce simptomele persistă în ciuda medicației —, caz în care se folosește o variantă specială a investigației, adaptată acestui scop specific.

pH-metria combinată cu impedanța

O limită a pH-metriei clasice este că detectează doar refluxul acid. Există însă și reflux non-acid sau slab acid, care poate provoca simptome fără a scădea suficient pH-ul. Pentru a-l surprinde, a fost dezvoltată o metodă combinată, care asociază măsurarea pH-ului cu impedanța — o tehnică ce detectează mișcarea lichidului în esofag, indiferent de aciditatea lui.^[2]

Utilitatea clinică

Această variantă, pH-impedanța, este deosebit de utilă la pacienții cu simptome care persistă în timpul tratamentului antiacid, pentru că poate arăta dacă acestea sunt cauzate de reflux non-acid. Astfel, investigația oferă o imagine mai completă a refluxului, dincolo de simpla aciditate. Ea poate lămuri, de pildă, de ce un pacient continuă să acuze regurgitare sau tuse deși ia regulat medicamente care reduc aciditatea: răspunsul poate sta într-un reflux non-acid pe care pH-metria clasică nu l-ar fi detectat. În acest fel, alegerea tratamentului devine mai precisă și mai bine adaptată mecanismului real al simptomelor.

Cum decurge pentru pacient

Pentru pacient, investigația este, în general, bine tolerată, deși poate fi ușor inconfortabilă. În cazul cateterului, introducerea pe nas poate produce o senzație neplăcută trecătoare, iar prezența lui timp de 24 de ore poate fi resimțită ca un mic disconfort la nivelul gâtului. Capsula fără fir elimină acest neajuns, dar presupune o endoscopie pentru montare.

Jurnalul de simptome

Pe durata testului, pacientul este încurajat să mănânce și să se comporte cât mai normal, pentru ca rezultatul să reflecte viața reală. De obicei i se cere să noteze într-un jurnal mesele, perioadele de somn și momentele în care apar simptome, pentru ca medicul să poată corela aceste evenimente cu episoadele de reflux înregistrate. Această corelație dintre simptome și reflux este, adesea, la fel de valoroasă ca scorul în sine, pentru că arată dacă manifestările resimțite de pacient se potrivesc în timp cu episoadele reale de reflux. Un simptom care apare constant odată cu refluxul are o semnificație diferită față de unul care survine independent de acesta.

Concluzii

pH-metria esofagiană pe 24 de ore este instrumentul de referință pentru a confirma și cuantifica obiectiv refluxul gastroesofagian, mai ales atunci când simptomele persistă, endoscopia este normală sau se ia în calcul o intervenție chirurgicală. Prin scorul DeMeester, ea transformă o zi întreagă de înregistrări într-o măsură clară a expunerii esofagului la acid. Efectuată cu un cateter sau cu o capsulă fără fir, de regulă după oprirea medicamentelor antiacide, investigația oferă informații pe care simpla relatare a simptomelor nu le poate da. Iar prin varianta combinată cu impedanța, ea poate surprinde și refluxul non-acid — o reamintire că, în spatele unor arsuri banale, se poate ascunde un tablou mai complex, pe care medicina modernă îl poate descâlci.