Pierderea acută de somn, asociată cu o impresie socială negativă

©

Autor:

Pierderea acută de somn, asociată cu o impresie socială negativă
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Uppsala arată că lipsa acută de somn determină o scădere a încrederii pe care adulții o asociază unei expresii ce denotă furie pe fețele oamenilor, iar expresiile neutre sau speriate determină o scădere a percepției atractivității.
Oamenii de știință suedezi au condus acest studiu prin intermediul unei tehnologii cu care se poate determina pe ce o anumită persoană își fixează privirea, în cadrul acestuia fiind incluși 45 de tineri, examinați în vederea evaluării modului în care privarea acută de somn afectează percepția emoțiilor întâlnite de zi cu zi pe fețele oamenilor. În vederea determinării acestor modificări, participanții au trebuit să nu doarmă deloc o noapte, iar în următoarea noapte aceștia au dormit 8 ore, examinările având loc în cele două dimineți ulterioare ambelor nopți.

Lieve van Egmond, doctorand la Departamentul de Științe Chirurgicale din cadrul universității suedeze și prim-autor al studiului, afirmă că privarea de somn a determinat o scădere a concentrării participanților asupra fețelor persoanelor cu care veneau în contact, ceea ce s-a tradus în o interpretare defectuoasă a emoțiilor pe care aceștia le afișau. Autorul atribuie acest fenomen importanței pe care analiza feței unei persoane o are în interpretarea corectă a mesajului transmis de aceasta.

De asemenea, Christian Benedict, profesor de neuroștiință, menționează că perceperea eronată a unei persoane ca nefiind de încredere poate fi rezultatul privării de somn, printre manifestările acesteia aflându-se și alte modificări perceptuale precum atribuirea unui aspect neatractiv unor expresii faciale neutre sau înfricoșate, acest lucru certificând apariția formării unei impresii sociale negative a oamenilor care sunt privați de somn timp de o noapte. În plus, profesorul avertizează că modificările anterior menționate pot determina o scădere a motivației de a interacționa cu alte persoane.

Cu toate acestea, studiul este limitat de faptul că persoanele incluse în analiză au fost exclusiv tinere și ce au prezentat o privare acută de somn, doctorul afirmând că nu se poate determina intensitatea și ansamblul de manifestări comportamentale pe care privarea cronică de somn o are, doar pe baza acestui studiu.

sursa: News Medical

Data actualizare: 18-05-2022 | creare: 18-05-2022 | Vizite: 177
Bibliografie
Acute sleep loss is associated with more negative social impressions of others, link: https://www.news-medical.net/news/20220503/Acute-sleep-loss-is-associated-with-more-negative-social-impressions-of-others.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Există o legătură între somnul insuficient și diabetul gestațional la femei?
  • Tulburările de somn pot duce la pierderea densității osoase
  • Persoanele cu diabet și care adorm târziu ar putea avea un risc mai mare de depresie
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.