Pintea: Este inadmisibil ca pacienţii să fie trimişi să îşi cumpere medicamente doar cu un bileţel

Data publicarii: 15-05-2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că este inadmisibil ca pacienţii să fie trimişi să îşi cumpere medicamente "cu un bileţel", fără o reţetă, adăugând că spitalele trebuie să asigure toată medicamentaţia.

"Eu am înţeles că acel pacient a fost trimis să îşi cumpere medicamente doar cu un bileţel, fără o reţetă. Este inadmisibil acest lucru. Încă de la începutul mandatului am atras atenţia că spitalele trebuie să asigure toată medicaţia. În cazul în care există sincope în aprovizionare, pacientul poate să îşi cumpere această medicaţie, dar spitalul este obligat să o deconteze. Casa de Asigurări de Sănătate s-a autosesizat, ceea ce este corect, pentru că este vorba de contract între furnizorul de servicii şi casa de asigurări. Eu, personal, nu tolerez acest tip de comportament, bileţelele puse în mâinile pacienţilor", a spus Pintea, la sediul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, întrebată despre cazul pacientului care nu a fost operat decât după ce şi-a cumpărat medicamente.

Potrivit presei locale, un bărbat din Târgu Cărbuneşti a sesizat faptul că a trebuit să cumpere zilnic medicamente pentru bunicul său pe perioada cât a fost internat la spitalul din localitate. Tânărul a spus că, dacă nu cumpăra medicamente prescrise pe "tot felul de bileţele", bunicul lui nu ar fi putut fi operat sau cel puţin aşa i s-a spus.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află miercuri într-o vizită în judeţul Prahova alături de premierul Viorica Dăncilă.
Sursa: Agerpres, 15-05-2019, Vizualizari 35
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.