Pintea: "Mobilitatea pacientului", în special cu boli rare, una dintre temele propuse pentru Preşedinţia Consiliului UE

Data publicării: 12-11-2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că România va propune pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care o va deţine începând cu 1 ianuarie 2019, o temă nouă - "Mobilitatea pacientului", în special cu boli rare, pentru că sunt afecţiuni care se tratează foarte scump.

"De 30 de ani suntem într-o permanentă şi continuă criză, uneori generată de noi înşine. De la 1 ianuarie 2019, România va avea un rol extrem de important, va trebui să facă faţă unei Preşedinţii, unei dezbateri pe teme importante în acest moment în comunitatea europeană. Sunt patru teme de bază pe care România le propune şi pe lângă acele patru teme de bază ne-am gândit să propunem ceva nou, să propunem o provocare Europei având în vedere multiplele provocări pe care România le întâmpină privitor la "Mobilitatea pacientului", a declarat Sorina Pintea, luni, la dezbaterea "Sănătatea în România pe durata Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene - Pregătire şi perspective. Dispare criza în 2019".

Ea a motivat că producătorii de medicamente se feresc să furnizeze produse pentru pacienţi puţini, cum sunt cei cu boli rare, pentru nu este rentabil.

"Dar pentru noi nu contează asta, rentabil este să ne tratăm pacienţii. Atunci, întâmpinând mai multe probleme, ne-am gândit la această soluţie şi la această propunere pe care să o facem pentru Preşedinţia Consiliului UE", a spus Pintea.

Celelalte patru teme pe care România le propune în domeniul sănătăţii sunt: imunizarea, rezistenţa la antibiotice, i-health şi accesul la medicamente inovative.

La dezbatere, Diana Păun, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a opinat că tema propusă de ministrul Sănătăţii, "Mobilitatea pacientului", este binevenită şi reprezintă o oportunitate pentru România de a deveni o destinaţie pentru turismul medical.

"În momentul în care am aflat de această temă nouă am fost surprinsă, pentru că ştiam reacţia preşedintelui CNAS, care se plângea de faptul că România cheltuieşte foarte mulţi bani pe servicii medicale acordate în străinătate pacienţilor. Pe de altă parte, m-am gândit că este o oportunitate deosebită pentru România de a deveni la rândul ei o destinaţie de turism medical, pentru că România are ce oferi pacienţilor din Europa, din străinătate. Are echipe medicale bine pregătite, are zone de dezvoltare inclusiv pe zona infrastructurală foarte bune, există specialităţi de la zona stomatologică la zona geriatriei, de la balneologie până la chirurgie de înaltă clasă, motiv pentru care tema este binevenită", a apreciat Diana Păun.
Sursa: Agerpres, 12-11-2018, Vizualizari 112
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.