Pintea: Nu Ministerul Sănătăţii gestionează sistemul informatic de sănătate

Data publicării: 12-06-2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat miercuri că sistemul informatic de sănătate, despre care medicii de familie au afirmat că este în 'colaps', este gestionat de CNAS şi a adăugat că au fost plătiţi "bani grei" pentru pregătirea unor oameni care să asigure mentenanţa acestuia, dar care "nu se pricep" la acest lucru.

"Nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest sistem. MS nu a contractat, nu a plătit şi nu gestionează sistemul. Sistemul este gestionat de CNAS. În mare măsură, dau dreptate medicilor de familie, pentru că eu sunt în legătură directă cu câţiva dintre ei şi de fiecare dată, în fiecare zi, îmi aduc la cunoştinţă ceea ce se întâmplă. De altfel, de aceea am şi luat decizia schimbării conducerii casei, am luat decizia verificării acestui sistem încă de acum câteva luni. Au fost pregătiţi oameni pe bani grei ca să poată mentena acest sistem din interior, dar care nu se pricep. (...) Mi s-a spus în felul următor: cardul beneficiază de un contract de mentenanţă pentru funcţionarea cardului de sănătate iar pentru prescripţia electronică există o procedură lansată în acest sens. (...) Am înţeles că de astăzi dimineaţă sistemul merge, am pus şi eu o întrebare retorică: trebuie să fie scandal ca să meargă sistemul? Am cerut mai multe date, dar, repet, nu Ministerul Sănătăţii gestionează acest lucru iar CNAS nu este în subordinea MS, este doar în coordonare", a declarat Pintea la Realitatea Tv.

Potrivit acesteia, sistemul informatic a fost contractat începând din anul 2012 şi a fost modificat de nenumărate ori, dar fără să se ţină cont de anumite aspecte, precum numărul mare de utilizatori în acelaşi timp.

"Din păcate, nu funcţionează, nu s-a ţinut cont de numărul mare de utilizatori în acelaşi timp, nu s-a ţinut cont de anumite aspecte. Pe de altă parte, s-au risipit bani pe pregătirea unor persoane care să menteneze sistemul şi care nu se pricep, nu au fost pregătiţi corespunzător. Lucrurile acestea nu se pot rezolva de pe o zi pe alta", a arătat Pintea.

Ministrul a mai precizat că au existat contracte denunţate şi chiar plângeri penale şi şi-a cerut scuze faţă de medici şi pacienţi pentru modul în care funcţionează sistemul.

Sistemul informatic pentru medicii de familie se află în colaps total, a avertizat, marţi, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), care solicită rezolvarea problemelor informatice şi adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcţionare a sistemului.

Numărul şi complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depăşite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să îşi facă datoria, precizează SNMF într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, disfuncţionalităţile sistemului creează probleme "insurmontabile" medicului de familie, atât la nivel birocratic, cât şi în comunicarea cu pacientul.

"De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, reţetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situaţii în care pe o perioadă de 3 zile sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore. Mulţi dintre medicii de familie se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi, sperând că sistemul este mai accesibil. Tot în această perioadă a zilei, medicii de familie încearcă şi dacă au noroc reuşesc să facă raportările lunare obligatorii către CNAS. Sistemul informatic a funcţionat de nota 0,33", susţin medicii de familie.
Sursa: Agerpres, 12-06-2019, Vizualizari 135
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.