PMB: O nouă secţie de terapie acută nefrologică, inaugurată la Spitalul de Nefrologie "Carol Davila"

Data publicarii: 15-05-2019

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a inaugurat marţi noua secţie de terapie acută nefrologică de la Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila", unde a fost înfiinţat şi dotat şi un compartiment de endourologie cu bloc operator şi laborator de litotriţie.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti, transmis AGERPRES, valoarea totală a lucrărilor şi investiţiilor realizate la această unitate medicală se ridică la aproximativ 3,1 milioane de euro.

"Investiţiile masive pe care le-am făcut în unităţile medicale administrate de noi îşi dovedesc rezultatele: am reuşit astăzi să avem la Spitalul 'Dr. Carol Davila' aparatura medicală de ultima generaţie, în valoare de peste două milioane de euro! Valoarea totală a investiţiilor realizate în acest spital este de 3,1 milioane de euro, însemnând dotări şi reabilitări. Astfel, ne putem mândri că avem în 3 spitale administrate de Primăria Capitalei secţii de urologie moderne: la 'Burghele', 'Colentina' şi 'Carol Davila', mai ales că numărul pacienţilor urologici este în continuă creştere", a declarat edilul general, potrivit sursei citate.

Ea a adăugat că, în urma investiţiilor făcute în acest spital, numărul de pacienţi trataţi la chirurgie şi nefrologie va ajunge la 1.100 pe lună, în condiţiile în care în prezent este de 900 pe lună, iar pacienţii cu litiaza renală au o şansă de a se vindeca fără intervenţie chirurgicală.

"Cu fondurile alocate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, am reuşit să înfiinţăm şi să dotăm un compartiment de endourologie şi litotriţie şi am relocat, modernizat şi dotat secţia de terapie acută nefrologică. De asemenea, printre cele mai importante achiziţii realizate cu fondurile de la Primăria Capitalei se numără şi un scintigraf în valoare de 270.000 de euro, cel mai modern din Bucureşti! În 6 luni de la darea în folosinţă au fost investigaţi aici 165 de copii, toţi trimişi de Spitalul 'Marie Curie', conform contractului pe care îl avem cu această unitate medicală", a afirmat managerul spitalului, dr. Victor Strâmbu.

Directorul medical al ASSMB, dr. Turkes Ablachim, a precizat că în perioada 2012-2016, peste 20% din pacienţi cu afecţiuni renale care ar fi trebuit trataţi în Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" au fost direcţionaţi către alte spitale cu profil urologic, în vederea definitivării tratamentului. Astfel, a apărut necesitatea dezvoltării Secţiei de Terapie Acută Nefrologică.

"Transformarea Compartimentului de Terapie Acută Nefrologică în Secţie Clinică era necesară pentru îngrijirea pacienţilor cu patologie nefrologică gravă, aflaţi în predializă, în stadiul de uremie avansată, cu complicaţii, sau în proces de iniţiere a hemodializei, când este nevoie de o supraveghere strictă de 24 de ore, iar intervenţiile de urgenţă sunt complexe. Mai mult decât atât, Centrul de hemodializă şi-a mărit capacitatea de la 9 la 11 aparate", a spus ea.

Astfel, proiectul a vizat înfiinţarea şi dotarea Compartimentului de endourologie şi litotriţie, acesta fiind parte a secţiei de chirurgie, care include şi o sală de operaţie pentru intervenţii endourologice (nouă paturi).

"A fost înfiinţat şi dotat un Compartiment de endourologie şi litotriţie, parte a Secţiei de Chirurgie, inclusiv o sală de operaţie necesară intervenţiilor endourologice, cu rezolvarea cazuisticii de profil în internări scurte, eventual spitalizare de zi. Litotriţia ultrasonica este metoda modernă la limita între nefrologie şi urologie, care permite rezolvarea fără chirurgie a numeroaselor cazuri de litiaza renală. Înfiinţarea acestui compartiment vine în sprijinul pacienţilor care suferă de afecţiuni renale, pentru a trata întreaga patologie a rinichiului şi căilor urinare", se arată în comunicatul PMB.

A doua parte a proiectului a constat în relocarea, modernizarea şi dotarea Secţiei de terapie acută nefrologică, aceasta având 14 paturi.

"A avut loc transformarea şi extinderea Compartimentului de Terapie Acută Nefrologică în Secţie de Terapie Acută Nefrologică, care a fost relocată, modernizată şi dotată, astfel încât pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale şi au insuficienţă renală severă pot efectua şedinţele de dializă fără a fi transferaţi", potrivit sursei citate.
Sursa: Agerpres, 15-05-2019, Vizualizari 35
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.