ROmedic Cabinete medicale Oradea Cabinete Pneumologie Pneumologie Oradea

Astmul bronsic

A incerca sa vorbesti despre mecanismul fiziopatologic din astmul bronsic este similar cu incercarea de a descifra cum functioneaza Centrala nucleara de la Cernavoda. Atat este de complex. Dintre toate afectiunile respiratorii cronice astmul imi place cel mai putin, in ciuda unor raspunsuri terapeutice spectaculoase. Astmul este nabadaios, imprevizibil si uneori greu de controlat. Nu stii niciodata cand apare o noua criza si mai ales nu poti anticipa intensitatea, furia ei. Dar... Hai sa incercam sa intelegem ce se intampla. Avem 3 componente:

 

1. Organism atopic: adica predispozitia organismului de a declansa reactii alergice. Se mosteneste. Cautati in antecedente parinti sau bunici care au avut astm.
2. Alergenul. Micuta particula care declanseaza simptomele astmului. Revedeti postarea din 17 septembrie 2017.
3. Arborele bronsic.

In momentul in care particula alergica patrunde in arborele bronsic prin inspiratie, la un pacient atopic, se declanseaza un razboi greu de controlat. Limfocitul este prima celula care observa adversarul si isi anunta partenerii ca incepe lupta. La locul faptei vor sosi mai multe celule cu tot ce au in dotare. Armele acestor celule, numite mediatori, vor determina contractia muschiului neted al bronsiilor, vor creste secretia de mucus si vor bloca caile respiratorii. Consecinta?


1. Dispneea, adica dificultatea in respiratie.
2. Wheezing-ul, adica respiratia suieratoare in expir.
3. Tusea

Intensitatea acestor crize este variabila, de la usoara la severa.


Putem influenta atopia? Nu. Putem influenta alergenul? Partial. Si atunci, in cele mai multe cazuri, trebuie temperat razboiul de la nivel bronsic. Ori acest lucru se poate realiza cu preparate cortizonice inhalatorii si mai rar oral. Folosim Ventolinul, bronhodilatator cu durata scurta de actiune, pentru iesirea din criza.