Prahova: SJU Ploieşti riscă să nu poată acoperi linia a doua de gardă la ATI pentru pacienţii COVID-19

Data publicării: 30-06-2020

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti riscă să nu poată acoperi a doua linie de gardă la Secţia de Terapie Intensivă pentru pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus, directorul Marius Niculescu declarând, marţi, pentru AGERPRES, că situaţia este critică.

"Avem o situaţie nu tensionată, ci critică. Până la această dată, linia a doua de gardă de la ATI pentru pacienţii COVID a fost acoperită, însă începând de mâine rămânem fără medicii rezidenţi şi cei detaşaţi din judeţ pe perioada stării de urgenţă. Avem deci o lipsă de cinci cadre medicale", a spus Niculescu.

Directorul SJU Ploieşti a spus că se încearcă acoperirea necesităţilor cu resursele din spital, el precizând că s-au făcut demersuri către autorităţi pentru obţinerea sprijinului necesar.

Marius Niculescu a adăugat că, în lipsa cadrelor medicale, nu poate fi folosită nici unitatea de terapie intensivă mobilă adusă la spital la sfârşitul săptămânii trecute.
Sursa: Agerpres, 30-06-2020, Vizualizari 14
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.