Preşedintele CNAS şi reprezentanţii APMA au discutat despre posibilitatea finanţării superioare a ambulatoriului de specialitate

Data publicării: 06-08-2019

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), în cadrul întrevederii fiind discutate chestiuni legate de finanţare şi pregătirea viitorului Contract Cadru pentru anii 2020-2021, informează APMA, prin intermediul unui comunicat.

"Scopul întâlnirii a fost discutarea problemelor ambulatoriului de specialitate prin prisma finanţării şi a pregătirii viitorului Contract Cadru pentru anii 2020-2021 şi a normelor sale de aplicare. Referitor la problema finanţării, dl. Preşedinte Vasile Ciurchea şi-a anunţat intenţia de a duce valoarea punctului pe servicii la o valoare similară celei aplicate în cazul MF (Medicinei de Familie), dar cel mai probabil la proxima rectificare bugetară", a precizat sursa citată.

Potrivit APMA, în ceea ce priveşte viitorul Contract Cadru s-a discutat despre necesitatea finanţării superioare a ambulatoriului de specialitate, "cel puţin la nivelul Medicinei de Familie".

"Preşedintele Ciurchea a agreat această idee, dar corelată cu un control mai strict al serviciilor raportate si al necesităţii acestora", se mai arată în comunicat.

Printre temele abordate s-au mai numărat: raportarea zilnică, nu lunară, a serviciilor prestate; DES (Dosarul Electronic de Sănătate) va deveni obligatoriu, probabil începând cu noul Contract-Cadru 2020-2021; posibilitatea eliminării plafoanelor la paraclinic şi a graniţelor interjudeţene, simultan cu introducerea unor limitări în repetarea investigaţiilor efectuate.

"Pentru transpunerea solicitărilor furnizorilor şi a intenţiilor CNAS într-o forma coerentă, în cursul lunii septembrie se va organiza, la iniţiativa CNAS, o masă rotundă la care să participe reprezentanţi ai CNAS, MF, APMA, Palmed, CMR, MS. În perioada următoare CNAS aşteaptă propunerile APMA pentru noul contract cadru şi Normele de aplicare a acestuia", se mai arată în comunicat.

Delegaţia APMA a fost formată din dr. Cosmin Alexandrescu, preşedinte, dr. Alina Mîndroiu, vicepreşedinte, şi dr. Mathilda Zăvoianu, membru al asociaţiei.
Sursa: Agerpres, 06-08-2019, Vizualizari 86
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.