Primarul Sectorului 1: Computerul tomograf cu soft ce permite depistarea COVID de la Institutul 'Matei Balş', funcţional de vineri

Data publicării: 31-07-2020

Computerul tomograf de la Institutul "Matei Balş" care are un soft ce permite depistarea noului coronavirus este funcţional de vineri, a anunţat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

"De azi, computerul tomograf de la Institutul 'Matei Balş' este funcţional! Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a emis autorizaţia de funcţionare. Pe 6 mai achiziţionam, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, un computer tomograf (CT) ultraperformant, cu un soft special care permite depistarea infectării cu COVID-19. Acesta a fost amplasat în curtea Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş', pentru a fi folosit de medicii de aici. De atunci (de 86 de zile, mai exact), am aşteptat primirea tuturor avizelor necesare. Ultima hârtie a venit chiar azi: autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear. Altfel spus, autorizaţia de funcţionare", a postat Dan Tudorache, vineri, pe Facebook.

El a menţionat că, începând de vineri, acest computer tomograf performant de la institut va fi o armă puternică în lupta împotriva pandemiei.
Sursa: Agerpres, 31-07-2020, Vizualizari 71
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.