Prof. dr. Maria Dorobanţu: Există o prevalenţă încă foarte crescută a hipertensiunii arteriale

Data publicarii: 07-06-2018

Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune Arterială, prof. dr. Maria Dorobanţu, a declarat joi că există încă o prevalenţă foarte mare a hipertensiunii arteriale şi atenţionează că unul dintre factorii care favorizează creşterea tensiunii arteriale este sarea.

"Hipertensiunea arterială are o prevalenţă mare peste tot în lume, fiind şi principalul factor de risc pentru ateroscleroză. Dacă ne uităm la ţările din jurul nostru, vedem că prevalenţa hipertensiunii în România, conform aceloraşi date, este depăşită numai de Serbia. (...) Există o prevalenţă încă foarte crescută a hipertensiunii arteriale. A controla hipertensiunea este să avem o echipă sudată - medic, asistent, pacient. Prevalenţa a crescut, a ajuns la 45%. Un procent din ce în ce mai mare de hipertensivi este tratat, a ajuns ca 72% dintre hipertensivi să fie trataţi cu medicamentele pe care le avem la îndemână şi conform ghidului", a spus medicul cardiolog, la Congresul UMF "Carol Davila".

Potrivit acesteia, în România bolnavii iau mai frecvent tratament, mai constant şi sunt mai bine trataţi.

"Vedem că şapte din zece adulţi hipertensivi sunt trataţi, trei din zece au valori controlate. Totuşi prevalenţa este mai mare. Probabil, în primul rând pentru faptul că au un stil de viaţă prost şi că obezitatea, diabetul, dislipidemiile şi mai ales consumul de sare au crescut în loc să scadă. În populaţia generală, consumul de sare, în special la bărbaţi - şi ştim că toată lumea pune sare înainte de a gusta mâncarea -, este de peste 12 grame, facem parte dintre ţările cu un consum foarte mare de sare. Se recomandă să fie sub 5 grame consumul pe 24 de ore, unii spun sub 4 grame. Hipertensivii în schimb au consum de sare şi mai mare. Faţă de normotensivi vedem că practic a crescut cu două procente faţă de ceilalţi. (...) Obezitatea este într-o continuă creştere peste tot în lume. Relaţia dintre obezitate şi hipertensiune este bine cunoscută şi vedem că, indiferent cum calculăm aceşti indici, procentul obezilor este într-o continuă creştere. De asemenea, într-o continuă creştere este diabetul. Hipertensivii au într-o proporţie de aproape 18% diabet, în timp ce în populaţia generală, non diabeticii, prevalenţa este mult mai mică de 8%", a mai susţinut Dorobanţu.

Ea a afirmat că relaţia dintre diabet şi hipertensiune este bine cunoscută în a se potenţa reciproc şi mai ales în a-şi pronunţa rolul de factor de risc pentru ateroscleroză.

"Sarea este un factor important de creştere a tensiunii arteriale şi apariţia complicaţiilor cardiovasculare la hipertensivi este consumată într-o proporţie mare în România. Trebuie să încercăm să convingem societăţi ştiinţifice, minister de Sănătate, minister poate de Educaţie şi patronatele din industria alimentară să promovăm prin Parlament legi care să reducă nu foarte mult consumul, dar să începem cu puţin şi să putem reduce sarea din alimentele semipreparate. Pâinea este cel mai sărat produs", a atenţionat medicul.

Maria Dorobanţu a spus că în ţările în care s-a redus consumul de sare s-a redus în decurs de câţiva ani şi prevalenţa hipertensiunii.
Sursa: Agerpres, 07-06-2018, Vizualizari 45
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.