Progrese în depistarea precoce și metodele de screening pentru cancerul pancreatic
©
Autor: Airinei Camelia
Cancerul pancreatic progresează rapid, fiind adesea diagnosticat în stadii avansate, cu rate scăzute de supraviețuire. În 2024, a ocupat locul al patrulea în SUA ca și cauză a deceselor prin cancer, cu un număr estimat de 66.440 cazuri noi și 51.750 de decese. Incidența ridicată a acestui tip de cancer în China subliniază impactul social și economic major, mai ales în regiunile cu populații îmbătrânite. Detectarea precoce îmbunătățește semnificativ prognosticul, dar se confruntă cu numeroase dificultăți, inclusiv lipsa biomarkerilor fiabili și a protocoalelor de screening eficiente.
Studiul recent publicat în Cancer Screening and Prevention prezintă o analiză detaliată a progreselor recente în diagnosticarea precoce și strategiile de screening pentru cancerul pancreatic (PC).
sursa: News Medical
Studiul recent publicat în Cancer Screening and Prevention prezintă o analiză detaliată a progreselor recente în diagnosticarea precoce și strategiile de screening pentru cancerul pancreatic (PC).
Povara epidemiologică și factorii de risc
Studiul relevă că factorii etnici și regionali influențează prevalența PC, cu o susceptibilitate crescută în rândul populațiilor asiatice, în special la cei cu antecedente de litiază biliară sau boala Crohn. Prevalența crescută în China generează o povară economică semnificativă asupra sistemului sanitar.Provocări în detectarea precoce
Din cauza simptomelor nespecifice și biomarkerilor cu sensibilitate limitată, identificarea timpurie a cancerului pancreatic este dificilă. Antigenul carbohidrat 19-9 (CA19-9), utilizat pe scară largă, are o specificitate redusă în stadiile incipiente. Este nevoie de biomarkeri mai fiabili și metode de diagnostic mai accesibile pentru a permite implementarea unui screening eficient.Progrese în tehnicile imagistice
Progresele în tomografia computerizată de înaltă rezoluție și imagistica prin rezonanță magnetică cu imagistică ponderată prin difuziune (DWI) au îmbunătățit detectarea leziunilor pancreatice. EUS, în special varianta cu contrast, oferă imagini detaliate, dar disponibilitatea acestora este limitată de lipsa de personal specializat.Biomarkeri emergenți și biopsia lichidă
Cercetările asupra biomarkerilor includ dezvoltarea markerilor neinvazivi, precum ADN-ul tumoral circulant (ctDNA) și exozomii. Biopsia lichidă oferă un potențial semnificativ pentru diagnostic precoce și monitorizare a tratamentului. Combinarea CA19-9 cu alți biomarkeri, cum ar fi ADN-ul metilat, ar putea crește sensibilitatea diagnostică.Rolul inteligenței artificiale (AI) în diagnosticarea precoce
AI a îmbunătățit considerabil acuratețea analizei imagistice și a biomarkerilor în PC. Modelele de învățare automată, antrenate pe seturi mari de date imagistice, demonstrează o sensibilitate superioară în detectarea leziunilor timpurii comparativ cu metodele tradiționale. AI poate de asemenea analiza datele din biopsia lichidă, identificând biomarkeri în timp real și ajutând la estimarea riscului pacienților.Screening-ul persoanelor cu risc crescut
Datorită prevalenței reduse și costurilor mari, screening-ul general pentru PC nu este practic. În schimb, este mai eficientă monitorizarea grupurilor cu risc crescut, cum ar fi cei cu istoric familial de PC sau mutații genetice (de ex., BRCA1, BRCA2). Factorii de mediu și stilul de viață, inclusiv fumatul și pancreatita cronică, sunt, de asemenea, importanți în evaluarea riscului.Concluzii
Progresele în imagistică, biomarkeri și AI transformă abordarea de diagnostic și screening în cancerul pancreatic. Deși persistă provocări legate de costuri, accesibilitate și etică, cercetările actuale oferă speranță pentru o detectare precoce îmbunătățită și rezultate mai bune pentru pacienți. Colaborarea interdisciplinară și integrarea tehnologică sunt esențiale pentru implementarea eficientă a acestor inovații în practica clinică.sursa: News Medical
Data actualizare: 12-11-2024 | creare: 12-11-2024 | Vizite: 107
Bibliografie
Progress in early detection and screening methods for pancreatic cancer, link: https://www.news-medical.net/news/20241111/Progress-in-early-detection-and-screening-methods-for-pancreatic-cancer.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cercetătorii au identificarea expresia oncogenului AF1q ca predictor al recurenței cancerului gastric
- Îmbătrânirea reduce riscul de cancer prin limitarea regenerării celulare
- Inhibarea unei gene prin imunoterapie, o potențială strategie terapeutică eficientă pentru cancerul de sân triplu negativ
- Săptămânal ar putea fi prevenite peste 2500 de cazuri de cancer. Află cum
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- METASTAZE DE ADENOCARCINOM DE TIP PANCREATIC-BILIAR
- Cancer la pancreas
- Tumora pancreas
- Cancer de pancreas - aşa de sumbru? Să fie adevărat?
- Dupa operatia de pancreas (cancer), mai am dureri
- Tumoare de pancreas ? da sau nu ?
- Tumoare pancreatica
- Tumora cefalica pancreatica T3N1Mx
- Cancer pancreas cu metastaza