Proiect de prevenire a HIV in randul utilizatorilor de droguri injectabile

Data publicării: 21-01-2009

Conducerea Agentiei Nationale Antidrog (ANA) si reprezentanti ai Oficiului Natiunilor Unite pentru Droguri si Criminalitate (UNODC) au evaluat, miercuri, stadiul de realizare a proiectului UNODC "Prevenirea HIV in randul utilizatorilor de droguri injectabile".
Potrivit Biroului de presa al ANA, directorul general al acestei institutii, chestor Lucian Fuica, si reprezentantul UNODC, Mathew Curtis, au mai abordat subiecte referitoare la consumul de droguri, respectiv la activitatea desfasurata de agentie la nivel national, prin intermediul celor 47 de centre de evaluare, prevenire si consiliere antidrog si a celor de asistenta integrata in adictii, precum si la cooperarea eficienta dintre ANA si alte institutii din Romania - DIICOT, IGPR, Directia de Probatiune, Ministerul Justitiei, Politia de Frontier - implicate in lupta antidrog.
Relatiile de cooperare dezvoltate cu ONG-urile si voluntarii interesati in contracararea flagelului drogurilor, situatia privind comunitatile terapeutice existente la momentul actual si planurile pe termen mediu si lung privind crearea unui sistem de servicii de asistenta integrata pentru consumatorii de droguri in Romania au fost de asemenea abordate in cadrul intalnirii celor doi.
Intrevederea face parte din programul de lucru (19-23 ianuarie), care prevede vizitarea mai multor institutii implicate in lupta impotriva traficului si consumului de droguri.
Sursa: Agerpres, 21-01-2009, Vizualizari 354
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.