Ia-mă în braţe, mami!
Samantha era în clasa a cincea şi familia ei se mutase de curând. „Mi-a fost greu anul acesta să mă mut şi să-mi fac noi prieteni. La şcoala cea veche cunoşteam pe toată lumea şi ei mă cunoşteau pe mine.”
Când m-a întrebat-o dacă a simţit că părinţii ei n-ar iubi-o atunci cînd au hotărat să o ia de la vechea şcoală şi din oraşul respectiv, Samantha a spus: „A, nu. Nu am considerat niciodată că au făcut-o într-adins. Ştiu că mă iubesc, pentru că toată ziua mă strâng în braţe şi mă sărută.
Aş fi vrut să nu fi fost nevoie să ne mutăm, dar ştiu că slujba tatei este ceva important.”
Limbajul de iubire al Samanthei constă în mângâierile fizice; ele îi spun că mama şi tata o iubesc. Imbrăţişările şi sărutările sunt modalităţile cel mai des întîlnite de exprimare a acestui tip de limbaj al iubirii, dar mai există şi altele. Un tătic poate să-şi arunce în sus băieţelul de un an. Să-şi învartească fetiţa de şapte ani şi aceasta să râdă din plin. O mămică îi poate citi o poveste copilaşului de trei ani pe care îl ţine în poală.
Asemenea activităţi care presupun o atingere fizică apar între părinţi şi copii, dar nu suficient de des pe cît aţi putea crede.
Studiile arată că mulţi părinţi îşi mângâie copiii doar când este absolut necesar: la imbrăcare sau la dezbrăcare, în momentul în care îi suie în maşină sau îi duc în braţe în parc.
Se pare că mulţi părinţi nu sunt conştienţi de marea nevoie a copiilor de a fi mangaiaţi şi cât de uşor ar putea folosi acest mijloc pentru a păstra rezervorul emoţional al copiilor plin cu iubire necondiţionată.
Mângâierea fizică este de fapt limbajul de iubire cel mai simplu de folosit necondiţionat, pentru că părinţii n-au nevoie de ocazii speciale sau de justificări pentru a stabili o apropiere fizică. Au aproape tot timpul ocazia să-şi transfere iubirea în sufletul copilului printr-o mângâiere. Limbajul mângâierilor nu se reduce doar la imbrăţişări şi sărutări, ci include şi alt tip de apropiere fizică. Chiar când sunt ocupaţi, părinţii pot să-şi mângâie uşor copiii pe spate, pe braţ sau pe umăr.
Deşi unii părinţi o fac cât se poate de vizibil, alţii aproape că incearcă să evite să-şi mangaie copiii. Adesea această legătură fizică limitată apare pentru că părinţîi pur şi simplu nu-şi dau seama ce fac sau nu ştiu cum să schimbe lucrurile.
Mulţi sunt bucuroşi să inveţe cum ar putea să-şi manifeste iubirea prin această modalitate fundamentală.
Fred era foarte îngrijorat de relaţia cu fetiţa lui de patru anişori Janie, pentru că se ferea de el şi părea chiar că îl evită. Fred avea un suflet foarte mare, dar era tare rezervat şi de obicei nu-şi manifesta sentimentele. Îl stânjenise întotdeauna să-şi exprime emoţiile prin mângâieri fizice. Dar pentru că-şi dorea atât de mult să fie mai apropiat de Janie, era dispus să facă unele schimbări şi a început să-şi manifeste iubirea faţă de ea cu o uşoara mângâiere pe braţ, pe spate sau pe umeri. Treptat, el a folosit tot mai mult acest limbaj al iubirii şi în cele din urmă a invăţat să-şi imbrăţişeze şi să-şi sărute adoratafiică fără să se mai simtă stânjenit.
Această schimbare n-a fost deloc simplă pentru Fred. Dar pe măsură ce această manifestare a devenit mai evidentă, el a constatat că Janie avea mare nevoie de cât mai multă afecţiune părintească; dacă nu ar fi primit-o, totul s-ar fi transformat în mânie. Fred a reuşit să înţeleagă că lipsa de afecţiune din partea sa ar fi putut să prejudicieze relaţiile lui Janie cu bărbaţii
care vor apărea ulterior în viaţa ei.
Fred a descoperit forţa acestui limbaj de iubire mai special.
In ultimii ani, multe studii au ajuns la aceeaşi concluzie: copiii care sunt ţinuţi în braţe, imbrăţişaţi, sărutaţi se dezvoltă mai devreme din punct de vedere emoţional decât cei care
sunt lăsaţi multă vreme fără un contact fizic.
Mângâierile fizice sunt cea mai puternică voce a iubirii. O voce care strigă: „Te iubesc!" Importanţa mângâierii copiilornu este o noţiune modernă.
În secolul întâi iudeii care trăiau în Palestina işi duceau copiii la Iisus „pentru că El să-i atingă".
Mângâierea conștientă, plină de dragoste și grijă, este vindecătoare, reconectanta, construiește punți de legătură și reabilitează relatii care păreau pierdute.
Nu vă temeți de atingere!
Există totuși situații când copiii nu tolerează atingerile fizice, nu ca graniță în relația cu cei din jur, ci ca semnal de alarmă că, odată, atingerile au fost extrem de periculoase și invazive.
În consecință, ideea de intimitate clădită în acest mod pare periculoasă și retraumatizantă.
Pentru aceste situații, un proces psihoterapeutic vă poate ajuta să descoperiți cauzele și să găsiți soluții adecvate, vindecătoare.
Zile luminoase, senine şi pline de tandreţe vă doresc, dragi cititori!