ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Ce este terapia cognitiv-comportamentală?

Ce este terapia cognitiv-comportamentală?
Autor: Roxana Holic

Terapia cognitiv-comportamentală (în engleză Cognitive - Behavioral Therapy, sau CBT) se centrează pe studierea relației dintre gânduri, emoții și comportamente. Conceptul care stă la baza terapiei cognitiv-comportamentale este că gândurile despre o anumită situație influenţează stările afective ale persoanei. De pildă, un depresiv îşi spune «totul e lipsit de sens», iar un anxios se gândeşte frecvent «ce va fi dacă...?» Deşi aceste gânduri negative sunt distorsionate exagerat şi lipsite de temei logic, ele creează impresia că au o bază reală. 
Oamenii acordă semnificații evenimentelor care se întamplă în jurul lor. Aceste semnificații nu sunt întotdeauna precise, conforme cu realitatea sau de ajutor. Ca urmare, gândurile negative și fără legătură cu realitatea conduc de multe ori la emoții, atitudini și comportamente dezadaptative, care ne afectează viața de familie, relațiile sociale sau profesionale. De exemplu: evitarea situațiilor care ar putea declanșa frica, ne întăresc gândirea negativă de fiecare dată când experimentăm aceeași problemă, conducând la stres, anxietate și/sau depresie, formând astfel un cerc vicios.
Terapia cognitiv-comportamentală ajută oamenii să-și identifice gândurile dureroase și să evalueze cât de reale sunt aceste gânduri. Apoi îi învață să-și modifice gândirea distorsionată înlocuind-o cu un model rațional, formând astfel un alt set de atitudini, mai realiste şi cu un conţinut pozitiv. Când gândesc mai realist, oamenii se simt mai bine. Terapia pune accentul în mod constant asupra rezolvării problemelor clientului și a inițierii schimbărilor comportamentale. Acest tip de terapie are la bază un demers de învăţare, în care se lucrează concret cu clientul şi se evaluează permanent efectele pe care le au aceste schimbări în comportament şi în gândire. Clienții lucrează împreună cu psihoterapeutul de-a lungul terapiei învățând să folosească tehnici și strategii specifice, pentru a schimba modelele lor cognitive și comportamentale disfuncționale. Terapia cognitivă se bazează pe o teorie a personalităţii care afirmă că felul în care cineva gândeşte determină în mare măsură felul în care se simte şi se comportă
Obiectivul principal al terapiei cognitiv-comportamentale este învăţarea de noi modele de comportament şi a noi deprinderi de a face faţă situaţiei, altfel spus, construirea pattern-urilor (abilităţilor) de rezolvare de probleme. Pentru ca o persoană să se simtă mai bine, ea trebuie făcută să înţeleagă că atitudinile şi gândurile declanşează stări emoţionale şi că, dacă îşi va modifica stilul de a gândi, se vor modifica şi stările afective, şi comportamentul. Persoana trebuie să conştientizeze că, în ciuda convingerii sale cu privire la validitatea gândurilor negative, majoritatea acestora sunt distorsionate şi nerealiste. Uneori, gândurile negative pot fi adevărate şi realiste. În această situaţie, persoana trebuie să înveţe să accepte stările afective justificate şi să facă faţă adecvat situaţiei.

 

Un exemplu concret al interacțiunii dintre situație - gânduri (cogniții) - emoții - reacții corporale - comportament, în imaginea prezentată.

 
Programare