Terapia centrată pe scheme cognitive - ce sunt schemele cognitive?
Din prisma psihologiei cognitive, o schemă poate fi înțeleasă drept o hartă cognitivă, abstractă, care ne ghidează în interpretarea informațiilor și în rezolvarea de probleme. Un concept cu relevanță sporită pentru psihoterapie este ideea că schemele cognitive, multe dintre ele formate devreme în viață, vor continua să fie dezvoltate și apoi vor fi suprapuse peste experiențe ulterioare de viață, chiar dacă nu mai sunt valabile. Ne referim uneori la acest fenomen ca la o nevoie de ,,consecvență cognitivă”, de a menține o pespectivă stabilă asupra sinelui și asupra lumii, chiar dacă aceasta nu coincide de fapt cu realitatea sau este distorsionată. În această accepțiune largă, o schemă cognitivă poate să fie pozitivă sau negativă, adaptativă sau dezadaptativă; schemele cognitive pot fi formate în copilărie sau mai târziu în viață.
Young (1990, 1999) prezintă conceptul de schemă cognitivă dezadaptativă timpurie ca fiind:
- o temă sau un tipar general, generalizat
- alcătuită din amintiri, emoții, cogniții și senzații corporale
- referitoare la sine și la relațiile cu ceilalți
- dezvoltată în copilărie sau în adolescență
- elaborată de-a lungul vieții
- disfuncțională într-o măsură semnificativă
Pe scurt, schemele cognitive dezadaptative timpurii sunt tipare emoționale și cognitive prin care ne autosabotăm, care debutează devreme pe parcursul dezvoltării noastre și se repetă de-a lungul vieții noastre. Astfel, ceea ce trebuie observat este că din schema cognitivă propriu-zisă nu face parte comportamentul unei persoane; Young considerând comportamentele dezadaptative ca fiind reacții la o schemă cognitivă. Așadar, comportamentele sunt determinate de schemele cognitive, însă nu fac parte din ele.
Să luăm cazul pacienților care au una dintre cele mai puternice și mai nocive patru scheme cognitive cuprinse în lista celor 18 (Abandon/Instabilitate; Neîncredere/Abuz; Deprivare emoțională și Deficiență/Rușine). În copilăria timpurie, acești pacienți au fost abandonați, abuzați, neglijați sau respinși. Adulți fiind, schemele lor cognitive sunt declanșate de evenimente de viață pe care ei le percep (inconștient) ca fiind similare experiențelor traumatice din copilărie. Atunci când este activată una dintre aceste scheme, aceștia resimt o emoție negativă puternică, precum suferință, rușine, frică sau furie.
Nu toate schemele cognitive provin din traume sau din maltratări din perioada copilăriei. De fapt, o persoană poate să dezvolte o schemă cognitivă de Dependență/Incompetență fără să fi trăit niciun moment traumatic în copilărie. E posibil ca acesta să fi fost, mai degrabă, complet apărat și supraprotejat de-a lungul întregii copilării. Chiar dacă nu toate schemele cognitive au ca sursă o traumă, toate sunt distructive și aproape toate sunt cauzate de experiențe nocive, repetate sistematic de-a lungul copilăriei și al adolescenței.
Schemele cognitive dezadaptative timpurii luptă pentru supraviețuire, iar acest aspect este determinat de nevoia umană de consecvență. Schema reprezintă ceva ce îi este cunoscut persoanei în cauză. Chiar dacă îi cauzează suferință, este confortabilă și familiară. Oamenii simt o atracție față de evenimente care le activează schemele cognitive. Acesta este unul dintre motivele pentru care schemele sunt atât de greu de schimbat. Pacienții consideră că schemele cognitive sunt un adevăr dat și, astfel, acestea ajung să le influențeze procesarea experiențelor ulterioare. Schemele cognitive joacă un rol major în modul în care pacienții gândesc, simt, acționează și relaționează cu cei din jur și, în mod paradoxal, îi determină să recreeze inconștient în perioada adultă situațiile din copilărie care i-au rănit cel mai mult.
Schemele cognitive încep să se dezvolte în copilăria timpurie sau în adolescență sub forma unor reprezentări ale mediului copilului bazate pe realitate. Astfel, schemele cognitive ale unei persoane reflectă destul de precis mediul său de viață timpuriu. De exemplu, dacă un pacient relatează că familia sa a fost rece și indiferentă când era mic, acesta are de obicei dreptate, cu toate că probabil el nu înțelege de ce au avut părinții lui dificultăți în a-i demonstra afecțiunea sau în a-și exprima sentimentele. Atribuirile pe care le face comportamentului părinților pot fi greșite, însă percepția lui fundamentală asupra climatului emoțional și asupra modului în care a fost tratat este aproape întotdeauna validă.
De obicei, caracteristica disfuncțională a schemelor cognitive devine mai evidentă abia mai târziu în viață, în momentul în care pacienții continuă să își perpetueze schemele cognitive atunci când interacționează cu alți oameni, în ciuda faptului că modul în care percep situațiile nu mai este cel corect.
Schemele cognitive sunt dimensionale, în sensul în care au niveluri diferite de severitate și generalizare. Cu cât o schemă cognitivă este mai gravă, cu atât este activată într-un număr mai mare de situații. De exemplu dacă o persoană este criticată timpuriu, în mod frecvent și extrem, de către ambii părinți, atunci e probabil ca aproape orice contact social să ducă la declanșarea schemei sale cognitive Deficiență/Rușine. Dacă o persoană este supusă criticii mai târziu în viață, în mod ocazional și ușor, de către un singur părinte, atunci e mai puțin probabil ca acestuia să îi fie activată schema cognitivă ulterior în viață; de exemplu, aceasta ar putea fi declanșată doar de către figuri autoritare exigente, de același sex ca părintele critic. De asemenea, în general, cu cât schema cognitivă este mai gravă, cu atât emoțiile negative care apar odată cu declanșarea acesteia vor fi mai intense și vor dura mai mult.