Ignorarea problemelor de natură psihică nu conduce la sănătate și vitalitate, ori la o viață împlinită. Nu te ”anestezia” emoțional pentru a face față dificultății de a trăi, ci ascultă-ți intuiția când simți că ”ceva” se rupe și doare. Apelează la tratament psihologic, adecvat situației cu care te confrunți.
ROmedic Cabinete medicale Sibiu Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Sibiu

Respiratia si conditia psihica

Autor: Simina Munteanu, psiholog clinician
De la prima gură de aer care dilată plămânii nou-născutului, respiraţia devine indispensabilă vieţii. Putem rezista câteva săptămâni fără hrană, destule ore fără apă, dar încetarea funcţiilor respiratorii este limitată la câteva minute. Devenim conştienţi de acest miracol permanent care ne menţine în viaţă, numai atunci când este perturbat sau apar dureri.
Parcursul aerului în interiorul corpului nostru:
- aerul pătrunde prin fosele nazale, unde este filtrat, reîncălzit şi umezit, apoi traversează faringele, unde traiectul digestiv se încrucişează cu cel respirator;
- trece apoi în laringe, al cărui orificiu se numeşte glotă şi ai cărui muşchi produc vibraţiile corzilor vocale;
- în continuare, aerul pătrunde în trahee, prin al cărui capăt intră în bronhiile ce îl duc la plămâni;
- plămânul stâng are doi lobi, iar cel drept trei lobi. În interiorul plămânilor, aerul călătoreşte în bronhiolele ce se întind până la cavităţile minuscule numite lobuli pulmonari.

Aspectul mecanic al respiraţiei:
- sub influenţa muşchilor ridicători (supracostali) ai coastelor şi a contracţiei diafragmei care apasă în jos viscerele abdominale, cutia toracică se măreşte pentru a aspira aerul (plămânii sunt legaţi de torace prin intermediul pleurei, care le permite să urmeze mişcarea cutiei toracice);
- la expiraţie, muşchii se relaxează şi toracele revine la poziţia iniţială;
- la fiecare mişcare, aproximativ o jumătate de litru de aer intră şi iese din corp (inspiraţia este activă, expiraţia este pasivă);
- sistemul acesta de pompare, care funcţionează independent de voinţa noastră, efectuează în medie 18 mişcări/minut, adică aproape 26.000 de mişcări pe zi;
- în timpul unei respiraţii forţate, intră în acţiune muşchii lungi. Expiraţia devine si ea activă, prin implicarea muşchilor coborâtori ai coastelor şi a celor abdominali, ceea ce va permite ca la următoarea inspiraţie să intre 1,5 litri de aer suplimentar şi ulterior expiraţi 1,5 litri aer de rezervă;

Măsurarea aerului din plămânii noştri
Capacitatea vitală:
- 0,5 litri reprezintă aerul respirator;
+ 1,5 litri este aerul complementar;
+ 1,5 litri este aerul de rezervă;
- 3,5 litri compun capacitatea vitală.
Aerul rezidual: aerul care rămâne în plămâni (1,5 litri după o respiraţie forţată) este aerul rezidual.
Capacitatea pulmonară totală: reprezintă aerul pe care o persoană îl poate conţine în plămâni la volum maxim; are o valoare medie 6 litri.

Schimbul de gaze
Datorită plămânilor, oxigenul pătrunde în sânge, unde este transportat de hemoglobina globulelor roşii.
În interiorul plămânilor, schimburile de gaze sunt operate prin difuziune la nivelul pereţilor alveolelor pulmonare, care oferă o suprafaţă mare de contact.
Circulaţia sangvină elimină la nivelul plămânilor dioxidul de carbon. Sângele venos este dirijat de arteriole şi capilarele pulmonare.
Aceste schimburi de gaze pulmonare duc la o modificare a sângelui venos în sânge arterial, reîncărcat cu oxigen.
Respiraţia poate fi comparată cu un fenomen de ardere lentă, o serie de reacţii chimice complexe ce au ca rezultat o oxigenare a ţesuturilor la nivel celular. Celulele absorb oxigenul şi elimină bioxidul de carbon şi apa, eliberând o anumită cantitate de energie.

Rolul inimii
Inima este un muşchi şi constituie motorul circulaţiei sangvine. Ritmul cardiac variază în funcţie de vârstă, momentul zilei şi efort. În cazul unui adult în repaus, acesta este în general de 75 pulsaţii/minut.
Inima este împărţită în patru cavităţi: auriculele drept şi stâng, ventriculele drept şi stâng. Auriculul drept primeşte sângele periferic care trece în ventriculul drept pentru a fi pompat în artera pulmonară. Auriculul stâng primeşte sângele din plămâni prin venele pulmonare, iar ventriculul stâng pompează sângele în aortă. Respiraţia este necesară pentru oxigenarea sângelui. O respiraţie bună îmbunătăţeşte returul venos şi măreşte debitul cardiac la acelaşi număr de bătăi ale inimii, ceea ce permit un timp mai scurt de recuperare fizică.


Respiraţia şi condiţia psihică

În mod normal, nu suntem şi nici nu trebuie să fim conştienţi de respiraţie. Un copil sau un atlet respiră corect şi nu au nevoie de indicaţii şi nici de ajutor. Dar adulţii au tendinţa să prezinte scheme de respiraţie perturbate din cauza tensiunilor musculare cronice, care le deformează respiraţia şi o restrâng. Aceste tensiuni sunt rezultatul conflictelor emoţionale care se elaborează pe parcursul creşterii lor.
Putem dezvolta o tendinţă de a ne ţine constant respiraţia, niciodată umplând pe de-a întregul plămânii, menţinându-ne în permanenţă plămânii pe jumătate goi. La anumite persoane, în acelaşi timp ce pieptul se dilată în inspiraţie, abdomenul se retrage. Aceasta antrenează o gravă perturbare, pentru că în ciuda efortului considerabil de a dilata pieptul, inspirăm puţin aer, deoarece deplasarea în jos a plămânilor este blocată. În loc de dilatare şi contractare, respirăm în sus şi în jos şi astfel cavităţile corpului se lărgesc puţin.
Apar frecvent mişcări respiratorii care se limitează la regiunea diafragmului, abdomenul şi pieptul nu participă decât puţin la mişcare. Este respiraţia superficială tipică; sunt momente în care apar şi mişcări abdominale, dar pieptul rămâne continuu rigid.
Efectele secundare ale respiraţiei incorecte, la nivel psihic:
- oboseală;
- lipsa atenţiei şi a concentrării;
- dureri de cap;
- insomnii şi astm;
- lipsa de rezistenţă la efort;
- pierderea dinamismului;
- probleme de natură ciclotimică (modificări ale bunei dispoziţii).
Cu cât o persoană respiră mai superficial, cu atât creşte numărul de respiraţii/minut pentru absorbirea aceleiaşi cantităţi de oxigen.

Respiraţia şi anxietatea
Anxietatea se defineşte prin modificările apărute la cele patru nivele:
1. cognitiv: cogniţii iraţionale;
2. comportamental: comportamente de evitare;
3. biologic: hiperactivitate simpatică manifestată prin tremor, hipersudoraţie, palpitaţii, senzaţie de disconfort respirator etc.
4. subiectiv: teamă, frică, tensiune etc.

Anxietatea, chiar dacă nu atinge limita ei extremă – atacul de panică – este însoţită de un întreg cortegiu de acuze somatice nespecifice: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, parestezii la nivelul extremităţilor, palpitaţii, dureri toracice, senzaţia de sufocare, respiraţie sacadată, senzaţia de nod în gât, crampe musculare, distensie abdominală, tulburări de tranzit intestinal, micţiuni frecvente etc.
Aceste simptome se datorează perturbării echilibrului Sistemului Nervos Vegetativ (SNV). Hiperventilaţia consecutivă conduce la o reducere a concentraţiei sangvine de dioxid de carbon. Ca urmare, pH-ul sanguin virează spre zona alcalină, ceea ce are efecte mai ales asupra sistemului nervos, prin mecanism direct. De asemenea, în condiţii de pH alcalin, se reduce concentraţia de calciu ionic, cu efect asupra celulelor organismului, care vor deveni mult mai excitabile. Din această cauză, celulele musculare din pereţii arterelor cerebrale se vor contracta, vasoconstricţia producând o reducere a cantităţii de sânge care ajunge la creier, explicând o parte a simptomatologiei (cefalee, tulburări de vedere etc.). Musculatura somatică va prezenta şi ea o modificare a pragului excitabilităţii, aceasta determinând instalarea crampelor. Acelaşi fenomen la nivelul musculaturii organelor interne conduce la tulburări cardiace, digestive şi urinare. Vasoconstricţia de la nivelul extremităţilor explică paresteziile.

Tehnicile de relaxare bazate pe respiraţie
Tehnicile de relaxare induc modificări la nivel biologic prin modificarea balanţei neurovegetative în sensul echilibrării acesteia şi scăderii dominanţei SNV. Acest fapt este benefic în sensul că reduce parametrii psihofiziologici ai stresului şi anxietăţii, cu impact pozitiv asupra tratamentului şi recuperării în urma acestora.

Efectele la nivel psihic ale exerciţiilor de respiraţie:
- activarea disponibilităţilor latente ale fiinţei umane;
- autoreglarea stărilor psihice;
- odihnă şi recuperare după efort fizic şi intelectual;
- autorelaxare şi reducerea durerii;
- întărirea sistemului psihic prin formule sugestive speciale;
- perfecţionarea introspecţiei, cu efecte pozitive asupra dezvoltării spiritului autocritic şi creşterii autocontrolului voluntar;
- reducerea anxietăţii;
- creşterea capacităţii de concentrare şi memorare;
- creşterea rezistenţei la frustrare.
 
Programare