Ignorarea problemelor de natură psihică nu conduce la sănătate și vitalitate, ori la o viață împlinită. Nu te ”anestezia” emoțional pentru a face față dificultății de a trăi, ci ascultă-ți intuiția când simți că ”ceva” se rupe și doare. Apelează la tratament psihologic, adecvat situației cu care te confrunți.
ROmedic Cabinete medicale Sibiu Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Sibiu

Disponibilitatea pentru învățare

Disponibilitatea pentru învățare
Autor: Simina Munteanu, psiholog clinician

Învățarea în viața noastră

Tot ce ne este caracteristic la acest moment a fost odată învățat. Nu doar reușita poate fi învățată, ci și eșecul. Putem învăța cum să avem atitudini nepotrivite, cum să transformăm o relație bună într-o sursă de conflict, cum să luăm o serie de decizii eronate care vor duce la pierderea unui proiect ori a unui loc de muncă.

Prin urmare, a învăța nu înseamnă doar a memora și a reproduce informații, a efectua calcule complexe, a înțelege legile după care funcționează lumea în care trăim, ci și o serie de acțiuni, pe care le efectuăm automat, fără a conștientiza procesul de învățare care a stat la baza lor: mergem, interacționăm cu cei din jur, stabilim ce ne place, ce ni se potivește, ne formăm opinii despre ceea ce noi sau alții trăiesc, vorbim despre gândurile noastre, facem predicții, comunicăm și relaționăm etc.

 

Tipuri de învățare

Învățarea teoretică: este instituționalizată și presupune asimilarea de informații noi, cunoscute și acceptate deja, verificate științifc. Pe măsură ce avansăm, ajungem să creăm noi informații și să aprofundăm înțelegerea unui anumit subiect. Se realizează într-un cadru oficial, sub îndrumarea altor oameni cu rol în transmiterea informațiilor. Mă refer, desigur, la grădinițe, școli, universități și alte organizații oficiale, în care activează ceea ce în sens larg numim cadre didactice. Aceasta este învățarea instituționalizată, despre care Moshe spune că este una dintre cele mai mari reușite ale omenirii. Acest tip de învățare este orientată spre un scop (asimilare și însușirea unor informații specifice) și este condusă de altcineva (cadrul didactic), care se asigură că acel scop este atins, conform unor standarde general valabile. Este un proces voluntar, ce are nevoie de ritm, sincronizare și forță pentru a putea fi dus la bun sfârșit. Când una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, de regulă, se cere o mobilizare mai puternică a voinței, până când rezultatul este atins.

Deprinderea aptitudinii: înseamnă învățarea unei noi practici sau activități. Suntem implicați noi înșine în acest proces: suntem atenți la propria persoană și la felul în care ne schimbă ceea ce învățăm. În timpul procesului de învățare, se ține cont de însușirile, înclinațiile, temerile sau capacitățile noastre fizice. Dacă activitatea este învățată fără să se țină seama de unicitatea propriei structuri mentale, ea ne poate reduce mai târziu vitalitatea. Dacă suntem atenți și conștienți de ceea ce învățăm încă din primele faze ale deprinderii unei noi aptitudini, vom învăța mai rapid și vom deveni mai pricepuți în domeniul respectiv, iar creierul nostru fiind este stimulat să determine transformarea personală, cu toate beneficiile menținerii și sporirii vitalității.

Învățarea organică este un proces natural, înscris în modul de funcționare al sistemului nervos. Nu avem cum să nu învățăm. Creierul primește în permanență informații atât din mediul în care trăim, cât și de la propriul corp, pe care le prelucrează și le transformă în comenzi, ori le stochează în memorie. Învățarea organică reprezintă orice tip de învățare care aduce o schimbare personală. Ori de câte ori alegem învățarea organică, știm că ea schimbă în noi ceva important. Simțim și acționăm diferit. Ceva nou se petrece nu numai în afara noastră, ci și în interiorul nostru. Pentru a învăța organic, trebuie să abordăm fiecare clipă ca fiind unică și nouă. Este o acțiune personală, în sensul că, în procesul de învățare, ne este relevat ceva despre noi și lumea din jur, implicând gândurile, convingerile și modul de a ne mișca și simți. Creierul nostru face ceva diferit de acțiunile obișnuite din punct de vedere calitativ. În loc să impună monotonie experienței, crierul se conectează și creează ceva nou.

 

Creierul și învățarea

Creierul uman este dotat pentru a fi eficient, pentru a-și face treaba cât mai simplu, mai direct, mai sigur și mai repede cu putință. Atunci când facem cunoștință cu o activitate nouă, se creează noi sinapse, cu viteză mare și în cantități enorme. După o perioadă, pe măsură ce îmbunătățim acea activitate, creierul începe să aleagă cele mai eficiente căi de a o îndeplini și renunță la milioanele de sinapse suplimentare care nu sunt necesare realizării eficiente a acestei activități. Aceste tipare ghidează fluxul informațional, având tendința de a a-și apăra integritatea prin respingerea conexiunilor care ar putea să le altereze, opunând astfel rezistență dobândirii de noi cunoștințe.

Deși formarea acestor tipare nu este doar normală, ci și necesară, există și o altă fațetă a problemei, pe care n-o putem ignora. Atunci când aceste tipare sunt suficient de eficiente, creierul impune acel model sau viziune asupra mediului extern și experienței noastre. Creierul primește stimuli de la lumea din jurul nostru și din noi înșine și îi organizează în concordanță cu cunoștințele pe care le are deja. Tot ce am învățat și am păstrat în creier iese la iveală pentru a înțelege lumea.

Deși poate că o minge pare rotundă, iar o cutie are formă de cub, că un anumit lucru este bun, iar altul rău, că anumite situații sunt amenințătoare, iar altele oferă siguranță, creierul nostru este cel care a învățat să le interpreteze astfel. Ceea ce depozităm în creier poate determina posibilitățile pe care le vedem sau nu în viața noastră.

 

Sănătatea creierului și învățarea

Creierului uman îi plac provocările și învățarea și, atâta timp cât îi sunt satisfăcute nevoile, își va păstra sănătatea. Atunci când ne bazăm numai pe ceea ce știm deja, sau credem că știm, creăm mereu și mereu aceleași experiențe, indiferent ce ne apare în cale. Cu toții avem nevoie de un anumit grad de anticipare, altfel nu am putea realiza nimic; dar dacă devenim prea rigizi în eforturile noastre de a crea această anticipare, mai mult ca sigur, vitalitatea noastră va fi inhibată. Tendința de a echiva experiența nouă cu ceva ce știm deja, înăbușă vitalitatea în orice fel de acțiune. Asta înseamnă să impui unui moment anume ceea ce ai trăit și învățat din trecut. În timp, situația descrisă se va transforma în obișnuință și, cu cât devine mai curentă, cu atât veți crea mai rar ceva nou. Dacă nu-i oferim creierului ocazia să perceapă noi stimuli și să creeze noi informații, în scurt timp, fiecare clipă a vieții noastre va începe să arate la fel ca precedenta. Viața va fi secătuită de sens și vitalitate.

Unul dintre primele semne ale faptului că un creier folosește rigid aceleași tipare existente, impunând vechiul asupra noului, este plictiseala. Când încetăm să mai impunem în mod rigid asupra lumii ceea ce știm deja, începe să se întâmple altceva

În general, încercăm să tragem o concluzie din experiența noastră de viață, comparând trecutul cu prezentul. Deși interpretarea prezentului prin lentilele experienței trecute este normală și sănătoasă, încercarea de a încadra experiența curentă într-un șablon familiar închide comutatorul învățării. Dacă prezentul nu este decât ecoul trecutului, creierul trece pe pilot automat, de parcă ar dormi; încetăm să mai creăm ceva nou, viața devine anostă și ne plictisim.

Tendința de a interpreta prezentul pe baza trecutului apare în mod subtil. De câte ori nu v-ați gândit ori nu ați auzit vorbindu-se despre o experiență nouă: ”asta seamănă cu...”, ”asta îmi aduce aminte de...”, ”iar o luăm de la capăt...”. când gândiți ori vorbiți în acest mod, faceți în așa fel încât prezentul să fie trecutul. Acțiunile au tendința de a fi uzuale și previzibile.

Atunci când trăiți experiența asemănării, încercați să identificați un element diferit. Dacă vă poziționați în prezent, creierul se trezește și începe să creeze tipare noi, sporind vitalitatea.

 

Blocarea învățării

Ce anume închide acest comutator? Oricât de evoluați am crede că suntem, vechea parte reptiliană a creierului nostru contină să ne influențeze în mare măsură comportamentul. Această zonă cerebrală declanșează fie reacția fight/flight, fie play dead. Facem ”pe mortul în păpușoi”, până trece pericolul. Indiferent dacă fugim, luptăm ori încremenim, ceea ce ne lipsește cu adevărat în acel moment este capacitatea de a explora și descoperi alte căi de rezolvare a provocării respective. Dintre cele trei căi, adesea alegem imobilitatea și ne reprimăm impulsul de a lupta sau de a fugi.

În cartea Civilizația și neajunsurile ei, Freud consideră că reprimarea – o decuplare a influxului senzorial, precum și a sentimentelor erotice și agresive – este un inevitabil vlăstar al pretențiilor pe care civilizația le are de la noi. Ajungm să deprindem foarte bine tactica înghețării, imobilitatea fiind cea mai acceptabilă soluție din punct de vedere social.

Însă costul imobilității este ridicat. Viatalitatea dispare. Sentimentele nostre încep să se tocească și ne îndreptăm reacțiile către alți stimuli. Adesea, răspunsul nostru este: ”Bine, o să tac din gură, o să fac ce mi se spune și nimic mai mult” sau ne e pur și simplu prea frică pentru a mai explora, descoperi, inventa.

 

Disponibilitatea pentru învățare se pierde atunci când:

- ne grăbim;

- presupunem că există o singură modalitate de a face ceva;

- când încercăm să învățăm pe dinafară sau pe baza unei formule deja stabilite;

- când avem convingerea că suntem proști sau inadecvați, poate pentru că ni s-a spus că suntem proști sau incapabili într-un anumit domeniu;

- când ne învinovățim pe noi sau pe alții;

- când adoptăm o atitudine defensivă;

- când ne apasă o traumă, neglijare sau abuz din trecut care ne subminează încrederea în noi înșine sau capacitatea de a prelua informații noi.

 

Deblocarea învățării

ABC-ul deschiderii comutatorului:

  • Fiți conștient că puteți deschide singur comutatorul învățării. Începeți cu convingerea că acest lucru poate fi făcut; puteți deschide acest comutator și include învățarea organică în viața de zi cu zi.
  • Creați un loc imaginar în mintea dumneavoastră unde comutatorul învățării se deschide și pătrundeți în învățarea organică. Gânditi-vă că mintea dumneavoastră are multe încăperi. Majoritatea sunt ocupate cu fluxul obișnuit de gânduri și sentimente. Uneori, încăperile sunt pline până la refuz cu diverse lucruri de făcut, de ținut minte, cu idei și convingeri repetitive și cu sentimentele legate de oameni și activități. Apoi imaginați-vă că există o încăpere în care lumina se aprinde ori de câte ori pășiți în ea. Odată aflat în acea încăpere, deveniți curios. Descoperiți noutatea pe care o oferă cotidianul. Trăiți altfel relația cu propria persoană și cu cei din jur, iar mintea vi se umple de idei noi.
  • 3. Stabiliți intenția. Alegeți un domeniu important, începeți prin a stabili intenția ca, atunci când întâlniți subiectul ales , comutatorul învățării să fie deschis. Faceți asta cu intenția de a nu încerca să obțineți un anumit rezultat. Intenția este diferită de țel. Intenția este acțiune, ceva ce faceți în momentul prezent. Intenționați pur și simplu să observați și să experimentați noutatea; așteptați-vă la ceva neașteptat și descoperiți ceea ce n-ați mai vazut sau observat ori ceva ce nu credeați că este posibil. Descoperim noul nu încercând să-l învățăm și nu prin eforturile de a înțelege descoperirile, ci lăsându-ne creierul să își facă treaba, fără să-i limităm modaliatea de a utiliza informațiile noi. Renunțați la înclinația de a judeca după principiul bun sau rău, corect sau greșit; lăsați la o parte orice atașament față de dorința de a face ceva în legătură cu ceea ce percepeți. Mențineți-vă întenția cu curiozitate, interes și fără să pronunțați sentințe.
  • Fiți curios în legătură cu propria persoană. Indiferent ce faceți, fie că e vorba de învățarea conștientă a unei aptitudini, de o activitate recreativă, de un subiect academic sau de orice altceva, dați-i o notă personală, acordând atenței modului în care ceea ce învățați vă influențează emoțional, fizic, intelectual sau chiar spiritual.
  • Recunoașteți-vă rolul de lider. Acordați o atenție deosebită modului în care preluați tot mai mult rolul de lider al stilului dumneavoastră de viață.

 

Bibliografie:

Moshe Feldenkrais, Trezește inteligența corpului tău

Anat Baniel, Esența vitalității

 
Programare