Ignorarea problemelor de natură psihică nu conduce la sănătate și vitalitate, ori la o viață împlinită. Nu te ”anestezia” emoțional pentru a face față dificultății de a trăi, ci ascultă-ți intuiția când simți că ”ceva” se rupe și doare. Apelează la tratament psihologic, adecvat situației cu care te confrunți.
ROmedic Cabinete medicale Sibiu Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Sibiu

Igiena mentală

Igiena mentală
Autor: Simina Munteanu, psiholog clinician
Igiena mentală este ştiinţa care promovează sănătatea mentală şi previne apariţia bolii mentale prin aplicaţii ale psihologiei şi psihiatriei. O altă definiţie a igienei mentale vine din partea unuia dintre fondatorii Asociaţiei Americane de Psihiatrie (American Psychiatric Association), pe numele său Isaac Ray, care considera igiena mentală ca fiind o artă, arta de a proteja mintea de incidentele şi influenţele care i-ar putea inhiba sau distruge energia, calităţile şi dezvoltarea.
Considerăm şi noi igiena mentală o artă, deşi, la prima vedere, alăturarea celor două cuvinte "igienă" şi "artă", poate părea cel puţin nepotrivită. Însă, printr-o aprofundare a semnificaţiilor, observăm că aparenţa de nepotrivire provine dintr-o folosire accentuată (şi îndelungată) a unor sensuri şi ignorare a altora. Ne-am obişnuit să asociem cuvântul "igienă" doar acelor activităţi menite să asigure sănătatea corporală şi pe cea a mediului în care locuim; mai mult, simpla rostire a cuvântului, poate activa în mod automat imaginea unor rafturi pline cu produse pentru curăţenie, care de care mai performante în a ne oferi o viaţă lipsită de germeni şi microbi.

Ne-am obişnuit să credem că o viaţă aseptică în exterior reprezintă garantul unei situaţii similare în interior. Ca şi cum, ordinea şi organizarea exterioară ar produce cumva un proces similar şi în viaţa psihică. Şi, deşi realitatea ne contrazice în mod repetat aceste credinţe, se pare că încă nu suntem pe deplin convinşi că este necesar să acordăm procesului de igienizare mentală tot atâta atenţie, timp şi efort, pe cât acordăm igienei fizice.
Însă, de câte ori nu s-a întâmplat să observăm o discrepanţă majoră între ţinuta impecabilă a unei doamne elegante sau a unui domn impozant şi atitudinea, comportamentul, reacţiile manifestate de aceştia? De fapt, întrebarea ar trebui să fie formulată în sens invers: la câţi oameni se poate remarca acea minunată îmbinare şi echilibrare superioară a interiorului psihic cu exteriorul fizic, din care emerge o armonioasă stare de sănătate, confort, potenţialitate?
Mai bine, haideţi să întoarcem oglinda înspre noi înşine: de câte ori nu s-a întâmplat să încercăm să atenuăm un disconfort psihic printr-o activitate asiduă de ordonare/curăţare/schimbare orientată spre diverse obiecte din exterior: încercarea de a menţine locuinţa extrem de curată, ca şi cum nici nu ar fi locuită, atenţia exagerată acordată maşinii, în încercarea de a o păstra impecabilă, schimbarea mobilierului la cel mai mic semn de deteriorare, schimbarea frecventă a garderobei, operaţii estetice neimpuse de o condiţie medicală specială etc. Toate aceste activităţi şi multe altele pe lângă ele, nu sunt negative în sine, însă pot deveni nocive dacă se perpetuează în timp şi ne îndepărtează de momentul confruntării şi soluţionării adevăratelor cauze ale disconfortului resimţit.

Naşterea, creşterea şi educarea în condiţii favorabile de existenţă reprezintă garantul dezvoltării unui sistem psihic sănătos şi perfect funcţional, capabil să-şi creeze metode proprii de protecţie şi adaptare faţă de asaltul stimulilor din lumea exterioară, precum şi metode specifice de reconfigurare şi restructurare a stimulilor din interior. Însă, condiţiile favorabile de existenţă presupun prezenţa unor anumiţi factori care, deşi expectaţi în astfel de împrejurări, sunt rar întruniţi: o atmosferă familială caldă şi iubitoare, părinţi echilibraţi, bine adaptaţi şi integraţi în mediul socio-profesional, având bagajul necesar de cunoştinţe referitoare la creşterea şi educaţia copilului, capabili să ţină pasul cu schimbările şi provocările pubertăţii, ei înşişi având bine dezvoltate deprinderile sanogenetice de igienă mentală. La cât de rară este această constelaţie de factori, am putea considera astfel de condiţii ca fiind unele ideale, care constituie excepţia şi nu regula în desfăşurarea vieţii familiale.

Nu este astfel surprinzător că atât în familie, cât şi la şcoală, se pune accent doar pe igiena "care se vede". Adulţii înşişi o neglijează pe cea interioară. Ani la rând, viaţa psihică rămâne pentru copil şi apoi adolescent, un mare mister. În încercarea de a înţelege şi lua sub control ceea ce trăieşte în interiorul său, copilul înghite pe nemestecate explicaţiile şi regulile folosite de adulţi în demersul lor de gestionare a propriului mental. Aproape orice copil în clasa I ştie cât este de important să se spele pe dinţi şi cunoaşte consecinţele nerespectării igienei orale. Dar nu are nici cea mai mică idee despre cum trebuie să procedeze atunci când, de exemplu, este agresat de un alt copil sau este învinuit pe nedrept de învăţătoare. În primul caz, fie va fi şi el la rândul lui agresiv, fie se va lăsa intimidat şi va dezvolta comportamente de evitare, iar în al doilea caz, un astfel de episod îl poate determina să dezvolte aversiune faţă de autoritatea cadrului didactic, şi de aici o serie întreagă de comportamente şcolare dezadaptate. Însă cât de diferită ar fi situaţia prin consecinţele ei, dacă, în loc să devină agresiv sau sperios, copilul nostru ar fi capabil să caute şi să găsească o altă soluţie prin care să se apere, fără să-l agreseze pe celălalt copil! "E prea mult pentru un copil", ar putea spune unii, "la vârsta lui nu ştie şi nici nu poate mai mult"... spun adulţii care, cu adevărat sunt ei înşişi cei care nu ştiu şi nici nu pot mai mult! Nu ştiu cum să reacţioneze când un superior îi agresează verbal şi le încalcă drepturile, când partenerul de viaţă devine abuziv, când un prieten profită în mod repetat de slăbiciunea lor etc.

Deşi programele şcolare sunt tot mai încărcate şi oferta de servicii extraşcolare tot mai variată, în continuare asigurarea sănătăţii mentale a copilului se face la... maturitate! În cel mai fericit caz, adultul îşi conştientizează anumite limitări şi disfuncţionalităţi care îi afectează calitatea vieţii şi se orientează spre parcurgerea unor module şi stagii de dezvoltare personală, ori solicită serviciile unui psihoterapeut. În cel mai nefericit caz, şi din păcate mult mai frecvent, persoana nu conştientizează panta pe care alunecă decât atunci când ajunge în partea ei cea mai de jos: boala psihică. Şi chiar şi atunci, de multe ori, nu înţelege că suferinţa este una de natura psihică şi nu somatica.

Simina Munteanu,
psiholog clinician
 
Programare