Rectorul Ioanel Sinescu: Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' va avea un nou campus

Data publicarii: 12-06-2019

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila", Ioanel Sinescu, a anunţat că miercuri va fi semnat protocolul de colaborare între Academia Română, UMF şi comunitatea locală de la Mogoşoaia pentru construcţia noului campus al instituţiei de învăţământ superior.

"În Mogoşoaia, Academia Română are un teren de 47 de hectare. După aprobarea pe care Prezidiul Academiei Române a dat-o în urmă cu două săptămâni, o coincidenţă fericită, astăzi, vom semna protocolul de colaborare între Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila', comunitatea locală de la Mogoşoaia, implicit Consiliul Judeţean Ilfov, pentru construcţia noului campus al UMF", a spus Sinescu în deschiderea conferinţei "Science meets Regions - Science Builds The Future".

Rectorul UMF a amintit că alături de campusul universitar va funcţiona şi "un spital mare, euro-republican".

"Va fi un pol de atracţie şi pentru învăţământul curricular de medicină, medicină dentară şi farmacie, pentru specializările post-universitare în toate disciplinele medicale în care noi formăm specialişti şi un pol de atracţie şi pentru pacienţii din această zonă geografică, pentru că suntem înfrăţiţi cu Complexul Universitar Medical şi de Cercetare Ştiinţifică Charite din Berlin şi, în afară de Măgurele, cu Institutul de Cercetare Max Plank, condus de acad. Gunter Stock, membru de onoare al Academiei Române şi DHC al universităţii noastre, care, împreună cu directorul Charite din Berlin, doresc un alt Charite în această parte a Europei", a anunţat Ioanel Sinescu.

Oameni de ştiinţă din Europa, experţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale participă, miercuri, la Biblioteca Naţională a României, la conferinţa "Science meets Regions - Science Builds The Future", pentru a discuta despre modul în care deciziile politice pot fi fundamentate pe cercetarea ştiinţifică.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Ilfov, în colaborare cu Joint Research Centre (Centrul de Cercetare al Comisiei Europene).

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a afirmat că pariul CJ Ilfov este de a fundamenta politicile publice pe cunoaştere şi cercetare ştiinţifică, prin atragerea atât a oamenilor de ştiinţă, a mediului universitar, dar şi a mediului privat în stabilirea priorităţilor.

"Prin aplicarea acestui mod de lucru va trebui să reclădim încrederea în instituţiile statului. (...) Administraţia performantă va fi un trinom, care va avea în centru chiar administraţia publică. Ea trebuie să se deschidă către mediul universitar, către mediul de cercetare, către mediul antreprenorial, astfel încât pe resursele pe care le are, ştiute încă de la început, să-şi facă o viziune pe patru ani şi să prioritizeze proiectele publice, să le fundamenteze, astfel încât ele să capete credibilitate. Şi să aştepte răspunsul de la politicile sale prin gradul de acceptabilitate de către cetăţeni. Ăsta e trinomul care va trebui să stea la baza viitoarei administraţii publice româneşti. Sunt gata, împreună cu colegii mei, la un nivel mai înalt decât îl facem acum şi în strategia noastră, în planul nostru lucrăm la aşa ceva. Ne propunem ca Ilfovul să fie primul judeţ smart", a mai spus Marian Petrache.

Directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", acad. Nicolae Victor Zamfir, a subliniat că administraţia locală joacă un rol foarte important în a facilita coerenţa cercetării ştiinţifice împreună cu industria, amintind că se apropie de final efortul Consiliului Judeţean Ilfov de a crea "Măgurele Science Park".

"Probabil că într-un orizont de timp extrem de scurt, un an-doi, vom avea acest parc în jurul oraşului Măgurele. Există idei şi mai măreţe, dezvoltarea întregii zone, dar începutul este greu întotdeauna. Dacă începem, trebuie să terminăm treaba. Laserul şi-a atins parametrii maximi. Este cel mai puternic laser din lume. Funcţionează. Aranjamentele experimentale, care constituie o parte bună a construcţiei centrului, sunt în etapa de finalizare. Avem o întârziere din cauza livrării unui echipament, care se va rezolva, astfel încât noi suntem gata să ne unim cu industria prin facilitarea pe care o oferă Consiliul Judeţean şi Primăria Măgurele. Şi faptul că avem sprijin de la Joint Research Centre este un lucru extrem de important", a spus Nicolae Victor Zamfir.

În cadrul conferinţei a fost prezentat un studiu ştiinţific privind potenţialul de dezvoltare al oraşului Măgurele, cercetarea având drept obiectiv transformarea localităţii într-un smart city, având la bază politici publice fundamentate pe rezultatele cercetării ştiinţifice.

Comisia Europeană, prin Joint Research Centre (JRC), a lansat la Bruxelles proiectul pilot "Science Meets Parliaments/ Science Meets Regions", care aduce împreună decidenţi politici şi oameni de ştiinţă, pentru a pune bazele unei dezvoltări economice, care să ţină seama de rezultatele cercetărilor ştiinţifice. În cadrul proiectului, 26 de evenimente interactive vor avea loc anul acesta în 26 de ţări.

Joint Research Centre este serviciul ştiinţific şi de cercetare intern al Comisiei Europene. Prin activităţile sale de cercetare, aduce procesului de elaborare a politicilor europene un fundament ştiinţific, sub forma avizelor independente, bazate pe date concrete.
Sursa: Agerpres, 12-06-2019, Vizualizari 39
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.