English version
EN version ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Tehnică dentară Tehnică dentară Bucuresti

Stomatologie Pediatrica Bucuresti

Stomatologie Pediatrica Bucuresti
Autor: Respiro Dental
Într-o familie sănătoasă copilul va fi întotdeauna fericit!

Cât de mult te bucuri când îți vezi copilul că zâmbește, că este încântat de orice nouă experiență și îi crește curiozitatea față de orice apare nou în viața lui?

Ca parinte ne dorim ca primele experiențe ale copilului nostru să nu fie traumatizante. Întotdeauna încercăm să ne amintim cum eram la vârsta lui și cum ne-am fi dorit să se comporte părinții cu noi încercând astfel să procedăm cât mai corect în educarea piticului nostru.
Primul contact cu medicul dentist nu trebuie să fie atunci când copilul are deja dureri.
El trebuie să fie familiarizat cu mediul în care va intra înainte de a avea experiențe neplăcute.

În secolul în care trăim se pierde prea mult din timpul pe care ar trebui să îl petreceti împreună, din cauza jobului și a altor obligații necesare traiului zilnic. Pentru a-l implica în activitățile tale și a petrece mai mult timp cu copilul, ar fi bine ca la 1-2 programări de-ale tale să mergeți împreună. Astfel medicul devine prietenul lui și se familiarizează cu aparatura din cabinet. Nu uita ca înainte de vizită să îi faci o introducere despre ce se întamplă într-un cabinet stomatologic, ce face medicul dentist și cât de important va deveni pentru el o dantură sănătoasă și implicit un zâmbet frumos. Părintele trebuie să explice experiența la medicul dentist într-un mod natural ca o experiență necesară pentru sănătatea orală.
Medicul dentist va completa cu siguranță toate informațiile pe care i le-ai oferit despre importanța igienei orale corecte. Cu siguranță informațiile îți vor fi utile în următoarele discuții legate de dințișori.
Se va aduce în discuție și alimentația foarte importantă pentru o igienă sănătosă, factorii de risc și prevenirea apariției cariilor, tehnici corecte de periaj, alegerea periuței și a pastei de dinți perfecte pentru copilul tău.
Dacă ai observat că are obiceiuri cum ar fi suptul degetului informează medicul. Astfel de obiceiuri influențează creșterea anormală a dinților.
Este foarte bine ca acesta să aibă la el un obiect preferat (o jucărie, o carte, etc). Evitați să veniți cu el imediat după masă. Este posibil ca disconfortul să îi provoace greață și experiența să devină traumatizantă.
De tine depinde viitorul zâmbetului său. Încrederea în forțele proprii o au oamenii care zâmbesc frumos!

Vă așteptăm împreună la o vizită în Clinica Respiro Dental.
Copilul va pleca cu un cadou frumos și informații utile pentru sănătatea lui!

Servicii stomatologice pentru copii
◘ Posibilitatea de sedare cu ajutorul calmantelor pentru îndepărtarea reticențelor față de medicul dentist;
◘ Fluorizare și prevenirea cariilor prin sigilari dentare;
◘ Evaluarea în vederea purtării unui aparat ortodontic;
◘ Extracția dinților de lapte.
 
Programare