Revoluție în utilizarea CRISPR-Cas9: instrumentul va putea fi folosit pentru a viza celulele adipoase

©

Autor:

Revoluție în utilizarea CRISPR-Cas9: instrumentul va putea fi folosit pentru a viza celulele adipoase
Studierea modului în care grăsimea sau țesutul adipos funcționează în organism este esențială pentru înțelegerea obezității și a altor probleme de sănătate. Cu toate acestea, diferențele structurale ale celulelor adipoase și distribuția lor în organism fac ca acest lucru să fie dificil. În cadrul unui nou studiu, cercetătorii de la Universitatea din Michigan descriu o modalitate de utilizare a CRISPR-Cas9, un instrument care a transformat cercetarea biologică moleculară, în studiul țesutului adipos.
Modul tradițional de dezvoltare a modelelor de șoareci implică creșterea acestora cu o mutație dorită pentru a șterge sau introduce anumite gene de interes. Întreg procesul poate dura mai mult de un an și poate avea costuri ridicate. CRISPR-Cas9, o tehnică de editare a genelor, a revoluționat acest proces. Instrumentul, folosit cu succes pentru a studia inima, ficatul, neuronii și celulele pielii, dar niciodată un anumit tip de celule adipoase, cunoscute sub numele de grăsime brună, este împachetat într-un virus nedăunător pentru livrarea către celulele studiate.

În studiul actual, folosind tehnica CRISPR-Cas9, echipa de cercetători a reușit să țintească cu succes grăsimea brună, un țesut adipos specializat folosit pentru a genera căldură și pentru a proteja temperatura centrală a corpului. „Ceea ce am reușit să facem a fost să scurtăm întregul proces într-un interval de până la maximum o lună pentru a genera un șoarece transgenic, reducând costul la mai puțin de 2.000 de dolari. Nu numai că tehnica reduce timpul și costurile, ci și democratizează cercetarea, astfel încât orice laborator care este familiarizat cu tehnicile de biologie moleculară să poată adopta această metodă și să o facă singur”, a spus autorul studiului, Steven Romanelli.

Cercetatorii au reușit, de asemenea, să folosească aceeași metodă pentru a șterge mai multe gene simultan, fapt care ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine căile moleculare importante. Folosind componentele virusului adeno-asociat CRISPR-Cas9, au reușit să elimine gena UCP1 care definește țesutul adipos brun și îi permite să genereze căldură, la șoarecii adulți. Rezultatele timpurii ale studiului sunt exploratorii, dar tehnica reprezintă un pas important în studierea grăsimii.

sursa: Science Daily
foto: Getty Images

Data actualizare: 20-12-2021 | creare: 20-12-2021 | Vizite: 163
Bibliografie
Breakthrough in using CRISPR-Cas9 to target fat cells, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/12/211215204104.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Tratamentul revoluționar bazat pe sistemul de editare genetică CRISPR distruge celulele canceroase
  • Primii pași în detectarea dopajului genic prin CRISPR/Cas au fost realizați
  • Retronii în competiţie cu tehnica CRISPR
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.