Rodica Biro (CAS Mureş): Numărul pacienţilor cu diabet zaharat, în creştere cu peste 3,70% faţă de anul precedent

Data publicării: 20-11-2019

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, Rodica Biro, susţine că numărul pacienţilor cu diabet zaharat este în evoluţie crescătoare în fiecare an şi că, faţă de anul precedent, se înregistrează o creştere de 3,70%.

"La sfârşitul lunii septembrie a acestui an avea incluse în programul naţional 25.506 de persoane cu diabet, dintre aceştia 126 sunt copii cu diabet zaharat automonitorizat, 8.101 adulţi automonitorizaţi. Se înregistrează o creştere de peste 3,70% creştere a numărului de pacienţi faţă de anul precedent. Din acest motiv şi cheltuielile aferente au fost în creştere. Avem 32 de pacienţi cu pompe de insulină, sumele au crescut cu 10,34% , au crescut şi sumele alocate pe testele de automonitorizare. Este un program foarte complex, singura problemă pe care o putem sesiza este nevoia de a avea medici de specialitate diabetologi pentru că numărul pacienţilor este în creştere", a declarat Rodica Biro.

Suma alocată prin CAS Mureş pentru Programul Naţional de Diabet Zaharat este acest an de 31, 3 milioane de lei.
Sursa: Agerpres, 20-11-2019, Vizualizari 81
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.