#Romania2019.eu/Pintea, după reuniunea informală: Am avut dezbateri fructuoase; practicile împărtăşite pot fi transferabile la nivel naţional

Data publicării: 16-04-2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că multe dintre practicile împărtăşite în cadrul Reuniunii informale a miniştrilor Sănătăţii din statele membre UE pot fi "transferabile" la nivel naţional şi implementate în ţara noastră.

Reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din statele membre ale Uniunii Europene se desfăşoară luni la Bucureşti, la Palatul Parlamentului. Evenimentul este organizat în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"Astăzi spunem că Bucureştiul este capitala europeană a sănătăţii. (...) Consider că am avut dezbateri şi schimburi de opinie şi experienţe fructuoase. Sunt convinsă că multe dintre bunele practici împărtăşite pot fi transferabile la nivel naţional. Personal consider că unele dintre ele ar putea fi implementate şi în România şi nu voi ezita să contactez colegii pentru a afla mai multe detalii. Pe agenda discuţiilor am avut dezbateri importante în perspectivă politică şi strategică în ceea ce priveşte domeniul sănătăţii", a spus Pintea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, temele propuse în cadrul reuniunii - precum accesul pacienţilor la medicamente inovatoare şi mobilitatea pacienţilor, în special a celor cu boli rare şi vârsta sub 18 ani - reprezintă priorităţi ale programului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul sănătăţii.

"De altfel, România va continua eforturile pentru a face progrese pe agenda temelor cu impact şi beneficii pentru starea de sănătate a pacienţilor europeni. Scopul principal al activităţilor pe care le avem în această perioadă reprezintă garanţia accesului la sănătate pentru toţi cetăţenii europeni", a arătat ministrul.

Sorina Pintea a afirmat că România a dovedit că are o preşedinţie de succes în domeniul sănătăţii, cu progrese esenţiale înregistrate pe temele de actualitate şi impact direct asupra pacientului, precum evaluarea tehnologiilor medicale, vaccinarea şi rezistenţa la antimicrobiene, E-health.

"Am discutat şi aspecte ce vizează identificarea posibilităţilor avute de pacienţi pentru a continua tratamentul după momentul obţinerii autorizaţiei de punere pe piaţă şi până la momentul luării unei decizii privind rambursarea medicamentelor în cauză în statul membru respectiv. (....) Am căutat împreună cu colegii din statele membre soluţii pentru asigurarea accesului la tratamente echivalente pentru toţi pacienţii cu boli rare din UE, precum şi modalităţi de asigurarea a accesului la tratament la nivel naţional pentru perioada de timp de la autorizare, plasarea pe piaţă şi până la decizia de rambursare efectivă a medicamentelor", a precizat reprezentantul MS.

Potrivit ministrului, în cea de-a doua sesiune a reuniunii s-a discutat despre mobilitatea pacienţilor şi asigurarea accesului la servicii medicale pentru pacienţii cu boli rare, în special în cazul pacienţilor cu vârsta sub 18 ani.

"Tot în sesiunea dedicată mobilităţii pacienţilor am discutat despre integrarea reţelelor europene de referinţă în sistemele de sănătate din statele membre. După cum ştiţi, reţelele europene de referinţă se află în faza iniţială de implementare şi se confruntă acum cu o serie de provocări pentru a putea deveni operative şi funcţionale. Acestea vor fi cu adevărat capabile să aducă beneficii pacienţilor care suferă de boli rare sau complexe şi cu prevalenţă scăzută în întreaga UE numai după ce vor fi conectate într-un mod clar şi stabil la sistemele de sănătate din statele membre. În ceea ce priveşte pacienţii care suferă de boli rare, aceştia sunt adesea copii. Prin urmare, chiar dacă reţelele sprijină toate categoriile de vârstă, multe cazuri menţionate sunt cele ale minorilor. (...) Discuţiile din cadrul reuniunii s-au axat pe identificarea unui set de politici şi proceduri pe care statele membre să le instituie pentru a încorpora, pentru a lega aceste reţele în sistemele lor de sănătate", a conchis Pintea.

La rândul său, directorul general al DG SANTE (Direcţia Generală Sănătate şi Siguranţă Alimentară) din Comisia Europeană, Anne Bucher, a spus că subiectele abordate sunt esenţiale şi pertinente şi au venit la momentul oportun, întrucât trebuie să fie luate "decizii majore".

Potrivit oficialului european, accesul la medicamente este o problemă de lungă durată în UE, care afectează în mod diferit statele membre.

"Cresc preocupările în privinţa faptului că această problemă nu va dispărea sau, în unele situaţii, problema devine tot mai acută, atunci când vorbim de disponibilitatea medicamentelor inovatoare, şi, de asemenea, apar şi îngrijorări legate de preţuri în acest domeniu. Aşa cum a spus doamna ministru, nu vorbim de o competenţă deplină a UE, ci de o competenţă partajată, însă avem nişte acte legislative care se concentrează mai ales pe medicamentele din îngrijirile pediatrice, care sunt evaluate. Deci e un moment foarte oportun peste câteva luni să discutăm despre ce am realizat până acum în acest domeniu şi să vedem dacă trebuie să propunem şi alte acţiuni în viitor", a spus aceasta.

În ceea ce priveşte mobilitatea pacienţilor, Bucher consideră că subiectul este unul "european prin natura sa".

"Trebuie în continuare să ne ocupăm de informarea pacienţilor. Ce mi s-a părut foarte interesant în această reuniune este că toată lumea a fost de acord cu faptul că ceea ce facem în ceea ce priveşte bolile rare este realmente un succes. Reţelele europene de referinţă, care includ 300 de spitale şi care abordează bolile rare, funcţionează foarte bine, e o iniţiativă considerată a fi un succes şi se bazează pe ideea că pacienţii nu trebuie să călătorească, ci cunoştinţele trebuie să călătorească. (...) Aşadar, important acum este să integrăm aceste reţele de referinţă, mai bine, în sistemele naţionale, astfel să ne asigurăm că orice medic într-o zonă îndepărtată are la dispoziţie acest sistem, astfel încât să-l îndrepte pe pacient către aceste reţele europene. Sigur că e o chestiune pe care trebuie să o gândească autorităţile naţionale, în funcţie de trăsăturile caracteristice sistemului lor, dar astăzi am văzut foarte clar că toată lumea e conştientă de această problemă şi, după părerea noastră, discuţia a fost foarte productivă pe cele două subiecte care sunt absolut prioritare pe agenda europeană", a explicat oficialul european.
Sursa: Agerpres, 16-04-2019, Vizualizari 114
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.