Ryanair menţine purtarea măştii pe 15 dintre rutele sale europene

Data publicării: 13-05-2022

Ryanair menţine purtarea măştii pe 15 dintre rutele sale europene Compania aeriană Ryanair a anunţat că va renunţa la obligativitatea purtării măştii pe unele dintre zborurile sale europene, dar o va menţine pe 15 dintre rutele sale în ţări din Uniunea Europeană (UE), între care şi Spania, unde legislaţia impune utilizarea măştii în transportul public, relatează joi EFE.

Ryanair a anunţat într-un comunicat că va elimina purtarea măştilor pe unele dintre zborurile sale începând de luni, 16 mai, după ce Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) au retras recomandarea de a purta măşti sanitare în avioane şi pe aeroporturi.

"Începând cu această dată, măştile vor fi opţionale pe toate zborurile companiei aeriene Ryanair, cu excepţia zborurilor spre şi dinspre 15 ţări ale UE unde măştile rămân obligatorii" în toate mijloacele de transport public, a declarat consilierul delegat al companiei, Eddie Wilson.

Măsura se va aplica pe rute având ca destinaţie Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Ţările de Jos, Austria, Malta, Luxemburg, Lituania, Letonia, Austria, Cipru, Republica Cehă şi Estonia.

Ministrul spaniol al sănătăţii, Carolina Darias, a exclus posibilitatea ca guvernul spaniol să elimine deocamdată utilizarea măştilor în avioane şi în mijloacele de transport public.
Sursa: Agerpres, 13-05-2022, Vizualizari 125
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.