S-a descoperit un nou mecanism prin care celulele tumorale se pot sustrage morții celulare

©

Autor:

S-a descoperit un nou mecanism prin care celulele tumorale se pot sustrage morții celulare

Oamenii de știință de la Centrul de Cercetare al Cancerului din Germania au descoperit un nou mecanism prin care celulele normale și cele tumorale se pot apăra împotriva feroptozei.


O celulă este distrusă prin feroptoză atunci când se acumulează radicali liberi care distrug membrana celulară printr-o reacție în lanț. Datorită metabolismului intens pe care îl prezintă tumorile, celulele neoplazice sunt susceptibile la acest tip de moarte celulară, numit feroptoză. Cu toate acestea, celulele canceroase pot evita inducția feroptozei.

De curând s-a observat că celulele umane pot produce compuși numiți persulfuri pornind de la aminoacidul cisteină. Persulfurile sunt molecule mici caracterizate de o grupare cu doi atomi de sulf și un atom de hidrogen. În cadrul studiului de față s-a descoperit că celulele își măresc producția de persulfuri atunci când sunt stresate de radicali liberi și au un risc crescut de feroptoză.

Echipa de cercetători a demonstrat că persulfurile suprimă degradarea membranelor celulare și feroptoza prin preluarea radicalilor liberi. Astfel, se întrerupe reacția în lanț care ar afecta integritatea membranei celulare.

Acțiunea persulfurilor este oarecum neobișnuită, deoarece atunci când întâlnesc un radical liber îi preiau caracterul radical. Spre deosebire de alți radicali, noul compus format de persulfuri este inert și incapabil să producă degradări. De asemenea, poate reacționa doar cu el însuși și intră într-o reacție din care se obțin noi persulfuri, ceea ce înseamnă că se consumă foarte puțin în procesul de eliminare al radicalilor liberi. Prin urmare, chiar și o concentrație mică de persulfuri poate elimina eficient o cantitate mare de radicali.

Rezultatele studiului oferă un punct de plecare pentru a dezvolta diverse terapii oncologice, ca de exemplu sinteza unor inhibitori ai enzimelor implicate în producția de persulfuri.

sursa: Science Daily
foto: Un model al unei molecule de persulfură de cisteină | © Uladzimir Barayeu / DKFZ


Data actualizare: 21-09-2022 | creare: 21-09-2022 | Vizite: 451
Bibliografie
How stressed tumor cells escape cell death: New mechanism discovered, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/09/220919103140.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Inhibitorii PARP ar putea fi modificați pentru a distruge mai eficient celulele tumorale
  •