Sălaj: Microscop chirurgical de ultimă generaţie, în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău

Data publicării: 08-11-2019

Compartimentul de neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Zalău a fost dotat, recent, cu un microscop chirurgical de ultimă generaţie, prin intermediul căruia pot fi realizate operaţii craniene complexe.

"Este vorba despre un microscop chirurgical, cu o valoare de aproape 1.550.000 lei - alocare de la bugetul de stat, cofinanţată de către Consiliul Judeţean Sălaj, care are capacitatea tehnică de a susţine intervenţii chirurgicale în cazul unor anevrisme intracraniene, tumori intracerebrale, malformaţii arterio-venoase cerebrale, precum şi orice patologie de coloană spinală, dar şi patologii complexe de tip tumoral şi vascular, cinci astfel de intervenţii realizându-se, cu succes, în ultimele trei săptămâni în Spitalul judeţean", se arată pe site-ul Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie în subordinea căreia se află acest spital.

Potrivit sursei citate, echipamentul medical oferă claritate si precizie actului medical, dar şi siguranţa intervenţiei chirurgicale alături de un timp mai redus al acesteia, aspect ce contribuie şi la reducerea numărului de zile de recuperare post intervenţie chirurgicală pentru pacient.

Secţia a mai fost dotată, începând cu luna august, cu echipamente medicale de ultimă generaţie, precum sistem Rx mobil - imagistica 3D, microscop operator modern oftalmologie, iar din 2018 cu o masă de operaţie pentru neurochirurgie.

"Cu un număr de cinci paturi, un medic primar neurochirurg şi personalul de îngrijire asigurat în contextul secţiei de chirurgie generală, structură organizatorică căreia îi aparţine, compartimentul de neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, a numărat, în primele 10 luni ale anului 2019, 152 de pacienţi în spitalizare continuă şi 50 spitalizări de zi, fiind efectuate 67 intervenţii chirurgicale - aproximativ jumătate dintre acestea fiind hernii de disc (34), urmate de evacuări hematom intracranian, excizii ale unor tumori cerebrale ori decompresii ale măduvei spinării etc., compartimentul asigurând, de altfel, o specialitate chirurgicală unică la nivelul sistemului medical public din judeţ", se mai arată pe site-ul menţionat.
Sursa: Agerpres, 08-11-2019, Vizualizari 20
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.