Scleroza multiplă. Când ușor devine greu.
Data publicării: 22-05-2019
Locația: cafeneaua Beans&Dots, București
„Când ușor devine greu. Scleroza multiplă” este o campanie inedită de informare despre scleroza multiplă (SM), care se va desfășura in București, în perioada 31 mai- 2 iunie, la cafeneaua Beans&Dots. Timp de 3 zile, cei care vor veni în cafenea vor putea experimenta dificultățile pe care le întâmpină, în sarcinile aparent ușoare, de zi cu zi, cei care suferă de scleroză multiplă (de la comandatul unei cafele până la așezatul pe scaun).
Campania este desfășurată de Societatea Română de Neurologie, cu sprijinul Roche Romania și împreună cu cele mai relevante asociații de pacienți din domeniul afecțiunilor neurologice.
Impactul Sclerozei Multiple (SM) în România
SM este o boală rară, cu o prevalență anuală de 8,3 cazuri la 100.000 de locuitori și o incidență anuală de 4,9 cazuri la 100.000 de locuitori. Sunt 7.500 de pacienți în România, dintre care cca. 5000 au boala activă. Boala reduce cu 9,5 ani durata de viață a pacienților. 12 unități medicale în doar 6 orașe incluse în PROGRAMUL NAȚIONAL DE TRATAMENT AL BOLILOR NEUROLOGICE8.500.000 km/an parcurși de pacienți pentru vizite medicale
Pacientul cu SM are vârsta medie de 37 ani, este femeie, angajată, diagnosticată în urmă cu aproximativ 5 - 10 ani. De la momentul diagnosticării consideră că viața i s-a schimbat în rău. În prezent urmează un tratament imunomodulator. Internată în spital cel puțin 1 dată în ultimele 12 luni.
Problemele pacienților
- Număr redus de centre de tratament
- Lipsa frecventă a medicației de pe piața locală
- Lipsa comunicării între medici și pacienți
- Accesul limitat al pacienților la informații
Sursa: DeciSePoate,
22-05-2019, Vizualizari 297