Şcoală de Vară cu simulări de bază şi avansate pentru peste 150 de rezidenţi şi tineri specialişti în medicina de familie
Data publicării: 04-09-2024
Peste 150 de medici rezidenţi şi specialişti participă, în perioada 2-7 septembrie, la Bucureşti, la cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul ştiinţific al evenimentului, prof. univ. dr. Ana Maria Alexandra Stănescu.
"Şcoala de Vară este un proiect care a luat naştere în toamna anului trecut şi care continuă să se bucure de susţinerea şi sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, precum şi de cel al Ministerului Sănătăţii, al Colegiului Medicilor din Bucureşti şi de cel al multor entităţi de prestigiu (...). Am crescut exponenţial, urcând numărul participanţilor la Şcoala noastră de Vară de la 87 de medici rezidenţi la peste 150, din numeroase centre universitare, precum Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi şi, bineînţeles, Bucureşti, fapt ce ne-a determinat să extindem agenda programului ştiinţific, fiind convinşi că ne vom bucura de cele mai interesante prezentări, simpozioane şi dezbateri interactive pentru a aduce împreună, şi în mod real, un plus consistent de valoare specialităţii noastre medicale şi mai ales sănătăţii pacienţilor noştri", a afirmat medicul.
Potrivit acesteia, medicii rezidenţi vor participa la sesiuni ştiinţifice susţinute de lectori cu experienţă din diverse specialităţi, la workshop-uri şi sesiuni de simulare din tematici precum: suport vital de bază, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, tehnici clinice de bază, ecografie şi tehnici paraclinice.
Ana Maria Alexandra Stănescu a spus că modulele de simulare medicală de bază şi avansată, precum suportul vital de bază, ecografie abdominală, ecografie musculoscheletară, puncţie venoasă, EKG, spirometrie, dermatoscopie, demonstraţiile live de naştere naturală în prespital vor aduce valoare adăugată în practica medicilor de familie.
În plus, susţine medicul, participanţii vor putea aprofunda dezvoltarea leadership-ului în medicina de familie şi îmbunătăţirea comunicării cu pacienţii sau a comunicării medic-medic, subiecte de mare interes în această perioadă.
"Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm o comunitate puternică a profesioniştilor tineri din specialitatea de medicină de familie", a mai spus ea.
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate şi Fundaţia Societatea Universitară de Medicină de Familie AMAS organizează cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară Internaţionale a Medicilor Rezidenţi şi Tineri Specialişti în Medicina de Familie, care se desfăşoară, în perioada 2-7 septembrie, în Bucureşti.
* Sursa foto: Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila / Facebook.com