Secetă: Malnutriţia explodează în Etiopia, în special în rândul copiilor (ONG)

Data publicării: 17-06-2022

Secetă: Malnutriţia explodează în Etiopia, în special în rândul copiilor (ONG) Rata malnutriţiei a crescut recent în estul şi sudul Etiopiei din cauza secetei şi peste 185.000 de copii suferă de cea mai gravă formă de subnutriţie, a anunţat joi Salvaţi Copiii, relatează AFP.

''Peste un milion de persoane au nevoie de ajutor nutriţional urgent în regiunile Somali, Oromia, SNNP (Naţiunile, Naţionalităţile şi Popoarele Sudului, n.red.) şi Sud-Vest'', explică ONG-ul într-un comunicat.

Aceste regiuni acoperă întregul sfert de sud-est şi o mare parte din sfertul de sud-vest al ţării, al doilea cel mai populat din Africa cu 120 de milioane de locuitori.

În regiunea Somali, una dintre cele mai afectate de seceta care devastează Cornul Africii şi unde nu au mai fost înregistrate precipitaţii de mai bine de 18 luni, rata malnutriţiei a crescut cu 64% într-un an şi cu 43% doar între ianuarie şi aprilie 2022, potrivit Salvaţi Copiii.

În această perioadă, au fost înregistrate peste 50.000 de cazuri de malnutriţie acută severă, cea mai gravă şi mortală formă la copii, care necesită tratament de urgenţă pentru a evita decesul, continuă ONG-ul.

În această regiune, cea mai mare parte a comunităţii pastorale nomade din zona administrativă Dawa este ''în pragul foametei'', avertizează Salvaţi Copiii care menţionează că ''familiile raportează că mulţi copii primesc o singură masă pe zi''.

Salvaţi Copiii se aşteaptă ca ''malnutriţia extremă să se înrăutăţească în lunile următoare'', deoarece efectivele populaţiei, preponderent pastorală, din zonele afectate au fost decimate.

De aproape doi ani, seceta ''cea mai îndelungată din istoria recentă'' devastează Cornul Africii şi ameninţă o parte a populaţiei cu foamete, potrivit Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Părţi mari din Etiopia, din Kenya şi Somalia tocmai au avut un al patrulea sezon ploios - sunt două pe an - aproape fără precipitaţii. Acest ultim sezon ploios - între martie şi mai - ar fi ''cel mai uscat înregistrat vreodată'', potrivit OCHA.

Această secetă afectează aproximativ 8,1 milioane de oameni în Etiopia, unde condiţiile climatice sunt agravate de conflicte, în special în nord. În total, ''în toată ţara, 30 de milioane de oameni - un sfert din populaţie - dintre care 12 milioane de copii au nevoie de ajutor umanitar'', estimează Salvaţi Copiii.

''Copiii - în special copiii mici - sunt cei mai afectaţi de o criză gravă cu mai multe faţete în Etiopia'', explică Xavier Joubert, directorul Salvaţi Copiii în Etiopia.
Sursa: Agerpres, 17-06-2022, Vizualizari 149
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.