Senatorul Sorin Oprescu acuza centralismul din sistemul de sanatate

Data publicării: 26-04-2007

Senatorul prof. dr. Sorin Oprescu, prezent la conferinta comuna a Asociatiei Romane de Stomatologie si a Societatii Italiene de Stomatologie, a acuzat centralizarea din sistemul de sanatate, propunand rediscutarea legilor din domeniul sanatatii, care au abrogat o serie de alte legi ce consfinteau descentralizarea.
    El a subliniat ca este necesar sa se faca o reparatie minima, care sa salveze structuri care, altfel, ar putea fi desfiintate, cum ar fi, de pilda, sectorul oncologic.
    Sorin Oprescu a pledat, de asemenea, pentru solidaritate in lumea medicala, care sa  conduca la dezvoltarea si progresul absolut necesare. Totodata, senatorul a accentuat asupra faptului ca lipsa de solidaritate a fost indusa de factorul politic, care "a polarizat corpul medical".
El a subliniat ca medicul nu trebuie sa aiba culoare politica fata de bolnav si fata de gestul medical, dar, din pacate, in sistem exista si persoane carora le lipsesc "cei trei neuroni".
    Dr.Oprescu a facut referire si la faptul ca exista "o joaca interminabila cu cetatenii acestei tari", se fac multe promisiuni, iar bolnavii care acum au nevoie cu adevarat de o serie de masuri, peste doi ani "vor fi statistica".
    Pentru perioada urmatoare, exista doua paliere asupra carora trebuie sa se actioneze, a precizat Sorin Oprescu. In opinia sa, o prima directie ar fi repararea structurilor desfiintate, iar al doilea palier este obtinerea unei solidaritati in lumea medicala.
Sursa: Rompres, 26-04-2007, Vizualizari 497
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.