Sorina Pintea: În ultimele două luni au venit foarte multe feedbackuri de la UE vizavi de proiectele depuse de MS

Data publicării: 12-09-2019

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că în ultimele două luni a primit reacţii favorabile din partea Uniunii Europene faţă de proiectele depuse de ministerul pe care îl conduce.

"În ultimele două luni au venit foarte multe feedbackuri de la UE vizavi de proiectele depuse de MS, foarte multe, pentru că am adoptat altă metodă de lucru. (...) În momentul în care în următoarea etapă de programare vor începe să vină banii pentru România, se vor deschide aceste linii de finanţare, în acel moment avem deja proiectul depus şi procedurile efectuate", a spus Pintea, cu prilejul unui workshop.

Ea a anunţat că a fost aprobată o nouă cerere a Ministerului Sănătăţii prin care se finanţează crearea şi implementarea unei strategii naţionale de sănătate pe următoarea "etapă de programare", proiect a cărui valoare este de aproximativ 6 milioane de euro.

"Veşti bune de la Bruxelles vin şi în domeniul screening-ului, veşti bune vin şi în domeniul spitalelor regionale şi tot o veste bună, astăzi (joi, n.r), chiar acum, la Bucureşti, există discuţii între experţii Băncii Europene de Investiţii şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pe un draft de proiect privind Spitalul Regional Timişoara", a spus Pintea.
Sursa: Agerpres, 12-09-2019, Vizualizari 83
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.