Sorina Pintea: Rezidenţiatul nu va fi schimbat de anul acesta

Data publicării: 16-06-2018

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că schimbarea rezidenţiatului este o parte importantă a mandatului său, dar că acest lucru nu va fi realizat în anul în curs, întrucât schimbarea se va produce doar după o consultare amplă cu toţi actorii implicaţi în această zonă.

"Spuneam astăzi (la festivitatea de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş) că nu doresc să vorbesc despre salarii, dar a fost un punct foarte important care a atras mulţi absolvenţi de liceu către Medicină şi a bucurat absolvenţii facultăţilor de medicină, pentru că şi rezidentul şi medicul sunt mult mai bine plătiţi în acest moment. Avem zone deficitare, sperăm că partea cu salariile va rezolva parţial. Mai trebuie să dotăm, dar, categoric, partea cu rezidenţiatul, partea schimbării în ceea ce priveşte rezidenţiatul este o parte importantă a mandatului meu. Nu va fi de anul acesta, pentru că va fi făcută după o amplă consultare cu toţi actorii implicaţi în această zonă", a declarat presei Sorina Pintea.

Potrivit Sorinei Pintea, în momentul în care a fost învestită în funcţia de ministru al Sănătăţii, a spus că doreşte să schimbe mentalităţi şi că "după aproape cinci luni" îşi doreşte "acelaşi lucru".

"Îmi doresc să punem cu adevărat pacientul în centrul atenţiei noastre, al tuturor. Cred că am făcut câţiva paşi în acest sens. Uitaţi-vă doar la moleculele nou introduse pentru pacienţii cu boli rare, pentru pacienţii bolnavi de cancer. Sunt foarte multe lucruri de făcut, dar împreună putem să schimbăm lucruri şi mentalităţi", a arătat ministrul.

Sorina Pintea a spus că a venit la Târgu Mureş pentru a participa la festivitatea de absolvire a promoţiilor 2018 ale UMF Târgu Mureş, iar sâmbătă va vizita Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Sursa: Agerpres, 16-06-2018, Vizualizari 220
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.