Spitalul Militar: 68 de transplanturi de cornee şi 7 de ţesut osos, efectuate anul trecut

Data publicării: 17-01-2020

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) au efectuat anul trecut 68 de intervenţii chirurgicale de transplant de cornee, dublu faţă de cifra înregistrată în anul precedent.

Materialul biologic a fost prelevat, în spitalele din Bucureşti şi din ţară, de la un număr de 74 de donatori, aflaţi în moarte cerebrală, precizează reprezentanţii spitalului, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Patologiile oculare pentru care s-au efectuat aceste intervenţii chirurgicale au fost: afecţiuni ale corneei de etiologie infecţioasă, keratopatie edematoasă, rejetul cornean, distrofiile corneene, leucoame corneene de diferite cauze şi keratoconusul.

În ceea ce priveşte patologia reconstructivă abordată, la nivelul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Militar, pe parcursul anului 2019, s-au înregistrat 7 proceduri de recoltare/ prelevare de grefe osoase, realizate în timpul intervenţiilor de artroplastie, şi 7 intervenţii chirurgicale de transplant de ţesut osos, în vederea reviziei - reconstrucţiei ligamentoplastiei, artroplastiilor de şold şi osteosintezei secundare, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, atât Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie, cât şi cea de Oftalmologie au acces la Registrul Naţional de Transplant (RNT), în vederea înscrierii, pe lista de aşteptare, a pacienţilor eligibili pentru procedurile de transplant, ulterior realizării screening-ului viruso-bacteriologic, a bilanţului biologic şi a planning-ului preoperator. Înscrierea în RNT se face în strictă corelaţie cu patologia pacientului, cu starea biologică a acestuia şi indicaţia terapeutică.

Odată cu înscrierea pe lista de aşteptare, pacientul primeşte un cod CUIANT, înscris şi predat pe actele medicale, pe baza căruia atât acesta, cât şi personalul medical implicat în acordarea îngrijirilor de specialitate (medicul de familie, farmacistul şi medicul curant) pot verifica, în timp real, pe site-ul ANT, "starea" codului alocat, mai spun reprezentanţii spitalului.

''Deşi finalul anului a adus o creştere semnificativă a numărului de donatori, în niciunul dintre programele naţionale de transplant derulate de instituţia noastră nu se poate face o prognoză în ceea ce priveşte timpul de aşteptare pentru realizarea intervenţiilor chirurgicale'', precizează sursa citată.
Sursa: Agerpres, 17-01-2020, Vizualizari 136
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.